De ce nu a fost ascultat Klaus Iohannis? Cinci elemente lipsa din tabloul prezidential

La trei zile dupa reprimarea violenta a protestului diasporei din 10 august, presedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj catre tara, in care a afirmat, transant, ca Jandarmeria a facut exces de forta, si a lansat, cu insemnele prezidentiale pe fundal, ipoteza unei diversiuni.

Lucrurile denuntate de presedinte sunt extrem de grave: folosirea unei unitati de forta impotriva cetatenilor si deturnarea politica a unei actiuni civice avand drept centru de comanda insusi Guvernul Romaniei.

Si totusi, in pofida unei puneri in scena care a vrut sa lanseze si in comunicarea politica romaneasca modelul adresarii catre natiune utilizat de sefii de stat occidentali – sau poate ca modelul direct a fost cel american – mesajul lui Klaus Iohannis nu a reusit sa se pozitioneze in acest registru.

Vorbim despre un registru deopotriva solemn si eficace. Ce a lipsit?

Presedintele si-a inscris mesajul intr-un cadru solemn: la Cotroceni, cu simbolurile institutionale pe fundal, folosind o tonalitate grava si transmitand discursul, anuntat cu cateva ore inainte, pe canalul oficial al Administratiei Prezidentiale. In mod firesc, toate aceste elemente creeaza atat solemnitatea, dar si starea de urgenta care a chemat practic acest moment comunicational.

Vorbind intr-o tara sub asediu, presedintele a vrut sa transmita ca el insusi este sub asediu si, astfel, are nevoie ca tara sa ii stea alaturi. A reusit?

As spune ca nu, dupa o trecere in revista a reactiilor din spatiul public. A bifat solemnitatea, dar a ratat eficacitatea unui mesaj care s-a vrut plasat intr-o paradigma de putere.

In acest moment in care trebuia sa fie auzit presedintele, a fost auzit Klaus Iohannis.

Sunt cateva vulnerabilitati care au condus la o astfel de perceptie.

1. In prima instanta, mesajul presedintelui a venit tarziu, la trei zile dupa evenimentele care au aratat puterea politica de la Bucuresti in toata brutalitatea ei, intr-un context in care el insusi a alimentat asteptarile.

In rastimp, oamenii, bulversati de felul in care au fost incalcate limitele imixtiunii statului in spatiul societatii, nestiind unde sa se adaposteasca, de vreme ce tocmai fortele de ordine au fost cele care i-au pus in pericol, au privind indelung catre Cotroceni. De acolo au venit, corecte, ferme, doua postari pe Facebook. A urmat apoi o lunga pauza, ceea ce a creat, fireste, un nou spatiu al asteptarii. Ce va face presedintele? Va convoca CSAT? Va forta o demitere a ministrului de Interne? O va chema pe Viorica Dancila sa dea explicatii?

Suspansul a crescut in ziua mesajului catre tara, de vreme ce Administratia Prezidentiala a anuntat ca presedintele se va adresa intregii natiuni, intr-un mod exceptional, sub forma unui mesaj video inregistrat, care sa intre in casele tuturor romanilor.

2. De la un capat la celalalt al mesajului, Klaus Iohannis a avut un discurs puternic. Un presedinte care sa acuze Guvernul ca ar putea sta in spatele unei diversiuni menite sa dea inca o lovitura luptei anticoruptie e, cu adevarat, nemaiintalnit in statele democratice. Doar ca e insuficient, raportat la gravitatea momentului.

Atunci cand te plasezi in gravitatea exceptionala a unui moment istoric, raspunsul nu poate fi disproportionat.

3. Or, Klaus Iohannis a amintit tot ce ar putea sa faca altii pentru ca puterea PSD sa nu ajunga in mod cotidian represiva, eschivandu-si insa tocmai propria functie de responsabilitate.

Ce face presedintele, organizeaza o sedinta de clasa cu Opozitia, ba chiar si cu membrii decenti, ascunsi prin cotloanele PSD-ului, carora le-a cerut sa se dezica de Liviu Dragnea?

Cel putin simbolic, Klaus Iohannis este “artizanul” celei de-a treia sanse data guvernului Dragnea (3), care a trimis jandarmii sa atace intr-un fel inadmisibil romanii veniti din Diaspora si pe cei din tara.

4. La nivel discursiv, temele au fost bine dozate, reale, in concordanta cu furia sociala, dar insuficiente. A lipsit tocmai plusul de putere pe care il are un presedinte si care are parghii pentru a fi cerut, si primit, informatii mai multe, mai bune si mai utile unei solutii. In fond, de asta a durat trei zile pregatirea acestei adresari catre natiune.

Dar Klaus Iohannis nu a spus nimic mai mult decat ceea ce oamenii au trait pe pielea lor vineri seara si astfel a mai demonstrat o slabiciune de mandat.

5. Functia prezidentiala are la indemana cel mai puternic simbolism al puterii de reprezentare, pe care Klaus Iohannis nu l-a folosit, or asta pare, in perceptia colectiva, o irosire. De altfel, tara asta pare a fi stat mereu, in memoria sociala, sub aceasta tara a neispravirii, de la Ralea si Draghicescu pana la Cioran. E un fel de mostenire identitara de care fiecare generatie pare ca vrea sa se scuture, dar nu reuseste.

Klaus Iohannis e tributar imaginii unui presedinte absent. A fi prezent nu inseamna nici derapajele de final de mandate ale lui Traian Basescu si in niciun caz nu inseamna mana forte cu care Iliescu a vrut sa isi exercite mandatul, prin bratul inarmat al minerilor.

A fi fost prezent inseamna, in acest context, sa fi asumat acest registru simbolic despre care am amintit, mergand, de pilda, la spital, unde erau internati protestatarii batuti de jandarmi si jandarmii raniti in urma atacului in forta.

A fi fost prezent inseamna, in acelasi context, sa fi fost alaturi de romani sambata seara, in cea de-a doua seara de protest.

A fi fost prezent inseamna a fi asezat acest mandat inaintea unei garantii pentru un al doilea mandat la Cotroceni, intr-o tara subrezita de asalturile politice asupra societatii.

In pofida unei scenografii utile in comunicarea de putere, in pofida utilizarii unor concepte puternice si mai ales in pofida spatiului de oportunitate pe care il avea, discursul presedintelui a ratat tocmai legitimarea unei adresari catre natiune.

Nici comentatorii politici, nici macar social-democratii nu au avut prea multe de spus despre acest mesaj catre tara, desi, cronologic, el urma unui contra-atac neasteptat de la Cotroceni, atacarea la CCR a vacantarei functiei de prim-ministru, cat timp doamna Dancila statea in vacanta, ferita de responsabilitatea pentru reprimarea protestului Diasporei.

Problema nu e, insa, un flatus vocis prezidential, ci felul in care a fost auzit acest mesaj de urechile lui Dragnea si ale urmasilor lui. Nici macar un sef de departament, nici macar seful Jandarmeriei, nici macar ministrul de Interne nu au demisionat, desi au calcat in picioare principii de baza ale unei societati democratice. Nu, nici macar dupa mesajul lui Iohannis, care, de altfel, nici nu a cerut vreo demisie si nici nu a convocat vreun CSAT.

Asa arata tara al carui presedinte stie ca Jandarmeria a actionat politic si discretionar, dar caruia seful Jandarmeriei ii raspunde, cu mana pe acelasi drapel pe care Klaus Iohannis il avea ca fundal, sa nu mai dezbine, in “anul Centenarului unirii”.

O unire in temeiul careia, la 100 de ani dupa, isi alunga cu gaze lacrimogene (neidentificate) oamenii peste granite.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Las─â un r─âspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *