De la Adrian Nastase la Tudorel Toader: ce ne scapa din vedere, cat ei cauta solutii sa scape de justitie

Un metrou s-a avariat pe drum, calatorii au fost debarcati, seara abia incepuse. Un ministru al Sanatatii ridica uman din umeri, la intrebarea cati pacienti au nevoie urgenta de trasplant in Romania. Cel al Educatie scrie la Mica publicitate, fara a nimeri acordul, in cautare de scriitori de manuale. In fata unei institutii a Primariei Generale, zeci de sacose stateau aliniate, gata sa se urasca pentru un loc in autobuzele spre Grecia.

In prime-time, ministrul Justitiei isi anunta proiectul de reformare nu atat al Justitiei, cat mai ales al procurorului, care trebuie readus in matca lui, acolo unde nu se mai primesc invitatii la receptiile ambasadelor straine la Bucuresti.

Nu sunt deloc doua Romanii, asa cum ii placea lui Adrian Nastase sa remarce, cu acelasi aplomb universitar ca al lui Tudorel Toader. Nu e nici vreun stat paralel, asa cum ar servi strategiei urii promovate din biroul sefului PSD, Liviu Dragnea, care sa submineze statul oficial, “adevarat”.

Avem o singura tara. Si noi, si ei.

In tara asta copiii merg la scoala, dau examene si se construiesc intelectual. In tara asta, medicilor le este rusine sa profeseze, pentru ca nu au aparatura medicala adecvata, in spitale se moare din cauza bacteriilor, dar totusi rezidentii au suficienta putere sa faca garzi duble, numai sa invete in decenta. In tara asta mergem acasa cu metrouri inexistente si tot in tara asta ne reconfiguram spatiile de iluzii, in asa fel incat sa functionam in profesiile noastre.

E aceeasi tara in care oamenii au invatat sa citeasca Ordinea de zi a sedintelor de guvern, inainte de a pleca la birou, si anunturile din plenul Parlamentului, si rapoartele Institutului National de Satistica. Toata aceasta rutina in care treburile guvernului, agenda presedintelui, modificarile legislative au devenit treburile omului obisnuit ar putea fi un bun subiect pentru un scriitor ca Ismail Kadare, exersat in absurdul cu care un regim politic impostor invadeaza bucatariile, televizoarele si chiar serviciile de pompe funebre.

E o singura tara, asta a noastra. E tara in care o copila de clasa a III-a te intreaba sincer daca la scolile copiilor mai mari se poate merge la toalete, pentru ca la scoala ei e foarte multa mizerie. Si e tara in care o batrana s-a asezat la o coada imaginara, la ora 5 dimineata, pentru ca doamna Firea imparte cateva zile de vacanta in Grecia, cu mese incluse. Daca ramane, poate prinde si un frigider. Ce a obtinut cu adevarat primarul general din toata aceasta marinimie despotica e batjocorirea unor oameni care nu isi pot trai decent batranetile intr-un oras care se descompune printre biserici si in care locuirea e periclitata.

Tara asta are scriitori buni si scriitori cu umor. Are librarii si are programatori “la cautare” peste hotare. Tara asta are copii singuri acasa, pentru ca ai lor muncesc in alte tari, are si olimpici, dar are scoli de tara sau din oraselele in care trenurile nu ajung, in care niciun copil nu a reusit sa ia nota de trecere la examenul de matematica de la final de gimnaziu. Tot in tara asta unul din doi copii adoarme flamand si nu are o nicio carte in casa.

E aceeasi tara.

Fiind insa atat de atenti la ei, ciulindu-ne atat urechile incat sa prindem printre randurile lui Tudorel Toader, care aproape a sugerat numele viitorului procuror-sef al DNA, oprindu-ne vietile cat vorbeste Liviu Dragnea, sa cantarim singuri cat e de grav, avem o imagine deformata a propriei tari. Cu ochii in OUG-uri, uitam de troleele care intarzie si apoi merg ca melcii, printr-un Bucuresti pestilentiat.

Cu urechile ascutite la ministrii asezati in acelasi studio de televiziune de cazarma, infundati in acest zgomot de fond permanent, nu-i mai auzim pe copii invatand pe de-a rostul lectii gresite si nestiind ce carte sa aleaga din biblioteca, pentru ca la scoala li se dicteaza clisee de tipul “eului liric”.

E o tara rea? Nicio tara nu e buna de la natura, cu munti si spatii ondulate sau nu, cu Dunare sau fara ea. Contractul social, adica intelegerea dintre oameni si politicienii carora le incredinteaza mandatul de a-i reprezenta politic, cat fiecare isi vede de rostul lui, e singurul care da seama de cat de suportabila si buna e apartenenta la o tara.

In rest, fiecare tara de pe pamantul asta are atatia pixeli cate comunitati – culturale, sociale, religioase -, dar un singur contract care le tine pe toate laolalta si le da garantia ca atata vreme cat politicienii vorbesc la televizor despre teme false si propagandistice – a se vedea Ordonanta de revizuire a lui Tudorel Toader, care ar face de rusine orice jurist – cei care lucreaza in scoli, spitale, in transporturi sau aiurea isi pot face treaba.

Sa ne uitam cine a scris, in 1989, cand Romania s-a scuturat de comunism, contractul social, pentru a intelege de ce puterea de astazi isi permite orice abuz, orice dezacord – logic, gramatical, social -, intr-o deradere mefistofelica. Poate ca, parafrazandu-l pe ministrul Educatiei, dar acordand totusi subiectul cu predicatul, trebuie sa angajam un scriitor pentru un nou contract social. Sau pentru o Constitutie.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Las─â un r─âspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *