Declarație: BNM are responsabilitatea și datoria de a ține inflația sub control

Declarație: BNM are responsabilitatea și datoria de a ține inflația sub control

Situația curentă din economie și anume inflația care a atins un nivel record de 27 % în luna aprilie curent a fost unul dintre subiectele discuției cu Președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Dumitru Alaiba, la emisiunea „Rezoomat” de la RliveTV și realitatea.md.

Cum apreciază datele raportului prezentat astăzi de către BNM precum că inflația în aprilie curent a fost de 27 % în raport cu luna aprilie a anului trecut, Dumitru Alaiba a răspuns că este vorba despre o inflație globală.

„Da, este într-adevăr o perioadă foarte complicată, aceasta e trista realitate, când sunt lucruri pe care nu le putem schimba și nu le putem influența. Pentru prima dată în viață sunt martorul la așa fenomen ca inflație globală. Inflația e peste tot nu e doar la noi. Aceasta este absolut adevărat și noi nu putem combate chestia dată, dar în același timp sunt lucruri pe care le putem influența și este important ca instituțiile să funcționeze și să facă tot ce pot, tot ce le stă în puteri ca să ușureze această povară.”

Cum explică faptul că Rusia lovită de sancțiuni are inflație de 16 %, iar Ucraina fiind implicată în război inflația e de 15 %, parlamentarul a declarat că anume pentru aceasta a și invitat conducerea BNM la audieri în comisie, apoi în parlament, ca să înțelegem ce se întâmplă.

„Da, inflație este peste tot, dar nu peste tot este inflație de aproape 30 la sută. Deci sunt lucruri pe care noi le putem influența și avem în acest sens BNM, care evident are această responsabilitate și din acest motiv, ca să înțelegem ce se întâmplă, mai ales să înțeleagă oamenii și societatea, am invitat BNM la audieri, primele vor avea loc miercuri, săptămâna viitoare, în cadrul Comisiei economie, buget și finanțe, după care vom cere conducerii BNM să vină cu un raport și în Plenul Parlamentului.”

Totodată, în opinia șefului comisiei parlamentare această inflație s-ar datora în parte faptului că suntem vulnerabili la șocurile externe și a enumerat trei factori care au alimentat situația curentă în economie.

„În primul rând, țara noastră este mai vulnerabilă la șocurile externe. Este o economie mică nediversificată, dependentă de fluxuri externe, noi avem o balanță externă negativă ceea ce înseamnă că noi mai mult importăm decât exportăm și astfel suntem mai vulnerabili decât alte țări la șocuri externe. Inflația, anume în perioada dată, este alimentată la general de trei mari factori: este inflația generată de scumpirea energiei, a carburanților (gaze naturale, benzină, motorină), ceea ce vine din exterior și aceasta noi nu putem schimba; este inflația importată, formată în baza costului importurilor care vin la noi în țară, iarăși aceste prețuri noi nu le putem schimba; și este consumul intern, asupra căruia noi putem acționa și acesta este al treilea factor care alimentează această inflație și de acesta este responsabilă BNM care are și pârghii și datoria să acționeze.”

Dacă ar putea guvernarea, în cazul dat al inflației sporite, să destituie conducerea BNM, Dumitru Alaiba a răspuns că nu acesta este scopul urmărit.

„Referitor la demisie sau nu a conducerii BNM, nu există la moment răspuns, fiindcă nu s-au consumat audierile în cadrul comisiei parlamentare și în cadrul ședinței plenare a parlamentului. Nu cred că trebuie să insistăm pe acest aspect pentru că rolul nostru și așteptarea noastră nu sunt reglările de conturi, noi vrem pur și simplu să atingem un rezultat, să vedem că instituțiile care au sarcina să protejeze oamenii, interesele și veniturile, își îndeplinesc obligațiile.”

Reamintim că astăzi conducerea BNM a prezentat publicului, într-o conferință de presă, un raport potrivit căruia inflația în Republica Moldova se va menține la un nivel înalt până la finele acestui an, dar cea mai mare creștere, de până la 27,3%, se așteaptă în trimestrul trei, după care va avea o traiectorie descendentă. Este primul raport al BNM de după începutul războiului în Ucraina.

Sursa: Noi.md
Articol / https://noi.md/md/economie/declaratie-bnm-are-responsabilitatea-si-datoria-de-a-tine-inflatia-sub-control

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *