Deputatul Mara Mareș a devenit președinte al TNL

Deputatul PNL Mara Mareș a devenit președinte al organizației Tineretului Național Liberal, fiind votată de 545 de delegați prezenți la Congresul TNL, după un tur al doilea de scrutin.

2ac36ff5-dcde-4f25-8682-141b991ac447

Pentru contracandidatul său, Radu Surugiu, au votat 496 de delegați.

Trei candidați s-au înscris inițial în cursa pentru șefia TNL: Mara Mareș, care a primit în primul tur 513 voturi, Radu Surugiu — 348 și Glad Varga — 212, primii doi calificându-se într-un al doilea tur de scrutin.

Până în prezent, organizația de tineret a PNL a fost condusă de copreședinții Costel Alexe și Sorin Moldovan, veniți de la PNL, respectiv PDL, în urma fuziunii celor două formațiuni.

În discursul susținut la anunțul candidaturii, Mara Mareș a promis un nou capitol în viața tinerilor liberali, unul fără compromisuri sau nostalgii din vremea USL.

“Astăzi, împreună vom adăuga un nou capitol de istorie în cartea politicii românești, pentru că astăzi ia naștere noul și marele tineret național liberal. De astăzi construim împreună pentru tineretul național liberal, pentru PNL și pentru România. (…) Știm că lucrurile în politică sunt într-o continuă schimbare — uneori suntem sus, alteori dacă nu știm să ascultăm exigențele oamenilor putem ajunge și jos. (…) Noi trebuie să deschidem partidul către tinerii din România, să atragem oameni noi și de calitate. Iar eu o să promovez toți oamenii buni”, a spus Mara Mareș.

Potrivit acesteia, toată lumea simte nevoia unei schimbări profunde.

“Acesta este momentul schimbării, momentul pe care cu toții l-am așteptat. Adevărata provocare rămâne să reușim din nou să credem în noi înșine. (…) Noi vom fi principalul motor de creștere a PNL. Marele tineret național liberal nu este nici vechiul PNL, nici vechiul PDL, este o organizație puternică nouă care are nevoie de o viziune nouă. Este clar că alegerile locale și generale din 2016 au dus o lipsă — și această lipsă o reprezintă tinerii. Și asta m-a determinat să candidez, pentru că TNL trebuie să se adreseze tuturor categoriilor de vârstă”, a mai spus Mara Mareș.

Noul președinte al TNL și-a asumat, de la tribuna congresului, că nu va tolera “nostalgiile din vremea USL”, și că va “taxa dur” acțiunile PSD.

“Noi vom fi uniți împotriva acestui mod absolut discreționar de a conduce țara noastră. (…) Eu nu vreau să conduc de la București, pentru că marea masă a TNL nu este la București, munca mea va fi în țară. Voi fi reprezentantul tuturor tinerilor din partid și mă voi lupta pentru fiecare tânăr valoros din partidul nostru. (…) Echipa mea este TNL și orice membru al TNL va fi parte a deciziilor noastre. (…) Alegerea mea se datorează vouă, iar eu nu-mi doresc să câștig președinția TNL ca să pot să fac eu carieră politică, îmi doresc să câștig președinția TNL ca să mă bat ca voi să faceți politică. Eu știu ce pot. Știu că pot, știu ce vreau, știu de ce vreau. Știu să lupt și, mai ales, pentru ce lupt. Cine mă judecă superficial greșește și, mai știu că eu, împreună cu echipa mea, voi reuși”, a mai spus deputata PNL.

AGERPRES / (A — autor: Cătălina Matei, editor: Irina Poenaru, editor online: Adrian Dădârlat)

AGERPRES | SURSA 
https://www.agerpres.ro/politica/2017/10/22/deputatul-mara-mares-a-devenit-presedinte-al-tnl-20-19-16

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *