Deputatul PNL Florin Roman: În rândul întâi trebuie să stea cei care aduc voturi PNL

O țară ca afară va exista atunci când va exista un comportament ca afară, iar în rândul întâi în PNL trebuie să stea cei care aduc voturi partidului, a declarat, duminică, deputatul liberal Florin Roman.

b18bcbd0-8ccb-4559-bbae-c7df73e15ee3

“În rândul întâi trebuie să stea cei care aduc voturi PNL. Se spune că tinerii vor o țară ca afară și aud asta și în țară și în București. Dar putem avea o țară ca afară, dacă putem noi să ne comportăm ca cei de afară, dacă vom munci ca cei de afară. Da, putem avea o țară ca afară dacă vom încuraja munca. (…) Ar trebui să le spunem oamenilor că noi, PNL, dorim să trăim drept, prin muncă, prin meritocrație. Mai spun tinerii că vor să schimbe lumea. Da, putem schimba lumea dacă în fiecare zi suntem corecți cu noi. Da, putem schimba lumea dacă muncim, dacă suntem corecți și nu ne acuzăm toată ziua cu tot felul de lucruri minore și uităm de fondul problemei”, a afirmat Roman, la Congresul TNL de la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că PNL este alternativa reală la “guvernarea dezastruoasă PSD — ALDE”.

“Astăzi aștept să vorbească rațiunea, competitivitatea și lucrurile care nu care ne pot dezbina. (…) PNL, după o perioadă dificilă, are o conducere legitimă, reprezentată de liberali, nu de intruși. PNL este un partid de 30%, astăzi în creștere, cu un PSD care face prostii în fiecare zi”, a susținut deputatul.

Peste 930 de delegați s-au reunit duminică, la Palatul Parlamentului, pentru a alege noua conducere a TNL. Cei trei candidați pentru șefia TNL sunt Mara Mareș, Radu Surugiu și Vlad Varga.

AGERPRES/(A — autor: Cătălina Matei, editor: Claudia Stănescu)

AGERPRES | SURSA 
https://www.agerpres.ro/politica/2017/10/22/deputatul-pnl-florin-roman-in-randul-intai-trebuie-sa-stea-cei-care-aduc-voturi-pnl-15-27-54

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *