Deputatul USR Lucian Stanciu Viziteu: Premierul Dăncilă subminează autoritatea Parlamentului

Uniunea Salvați România consideră că prim-ministrul Viorica Dăncilă subminează autoritatea Parlamentului și a comisiei de control SRI prin cererea adresată DNA și SRI de a face publice protocoalele semnate între cele două instituții.

USR atrage atenția, prin vocea deputatului Lucian Stanciu Viziteu, că premierul s-a antepronunțat pe această temă în locul Comisiei de control a SRI din Parlament, deși Hotărârea 30/1993 (art. 5, lit. b) prevede că doar comisia parlamentară de control a SRI poate stabili și se poate pronunța asupra măsurilor ce se impun în cazul în care sunt semnalate eventuale încălcări ale legii.

“Doamna Dăncilă trebuie să ne spună clar dacă nu are încredere în domnul Manda și în ceilalți membri ai Comisiei de control a SRI sau dacă nu are încredere în modul în care este construit sistemul de control reciproc în statul român. În caz contrar, îi cerem să spună public dacă aceste protocoale conțin elemente nelegale. Îi amintesc doamnei Dăncilă că protocoalele în cauză au fost livrate membrilor din comisia de control a SRI și că până acum nimeni, nici măcar reprezentanții PSD sau ALDE nu au ieșit public pentru a anunța că au descoperit vreo ilegalitate”, a declarat deputatul USR Lucian Stanciu Viziteu, membru în Comisia de control a SRI.

USR îi cere prim-ministrului să respecte principiul controlului democratic parlamentar asupra serviciilor de informații. Acțiunile de acest tip, de a interveni în chestiunile interne ale Parlamentului, demonstrează că scopul real al premierului este doar acela de a arunca în derizoriu controlul civil asupra serviciilor de informații, cu scopul de a afecta deopotrivă credibilitatea acestora, cât și a Parlamentului României.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *