Despre lacuste, provizorate si dezbinari romanesti

Ce mai e, oare, sigur si etern intr-o tara ca Romania? Aliantele? Judecatile definitive? As. Le scot la mezat ministrii Apararii si Justitiei.

Democratia? O face bucati PSD-ALDE.

Mesajul politic al poporului? Nici atat.

Dar Opozitia? Dar poporul? Vai de capul dezbinarii lor.

Dezbinarea promovata peste tot

Doar dezbinarea iscata de comunism in formula sa PSD-ista pare batuta in cuie, vesnica si indestructibila. Poporul nu o vrea. Dar o promoveaza, intre altele, de niste ani, din rasputeri, mugetul intermitent al unei voci isterizate de te miri ce.

Ba de o tanara, fiindca gratie prezidentialului ei tatic i-ar fi ocupat locul eligibil in Parlamentul European. Ba de criticile la adresa adversarilor politici ai acestui tatic, fie ca ii chema Ponta, fie ca li se spune regimul Dragnea.

Si, desigur, de presupusul comportament de “mahalagii” al expatilor romani. Criticul lor, beneficiind de o greutate, intelectuala, fireste, depasind-o lejer pe cea, corporala, a tuturor obezilor din tara si strainatate la un loc, s-a aratat recent oripilat, cot la cot cu securistii, mai-marii PSD-isti, propagandistii lor si restul oligarhiei Romaniei, de indecenta celei mai populare lozinci politice a romanilor. Dar n-are probleme sa pronunte incriminatul cuvant.

Intrucat nutreste iluzia ca ar fi adus in trecut o contributie inestimabila la propasirea tarisoarei si a democratiei, persoana se crede indreptatita sa-i desfiinteze ca “lumpendiaspora” pe cei plecati si, totusi, ingrijorati de soarta ambelor.

Nenumarati tineri din “lumenproletariatul” prezent la “Untold”, cel mai popular festival de muzica din Romania, i-au dat criticului si regimului pe care il sustine replica, scandand, intr-un glas, controversatul mesaj “M**e PSD”.

Nu ca sustinerea de catre mase ample de romani a tentativei de subminare a autoritatii unui regim autoritar printr-un cuvant mimand, ironic, autoritate sexuala ar conta pentru parerea sustinatorilor agitpropului dragniot.

Aberatiile din Guvern nu deranjeaza pe nimeni

Pe cei din urma ii deranjeaza o lozinca, fie si controversata, fie si indoielnica, stilistic, nu fondul raului. Ori formele lui. Nu aberatiile negationiste ale unui ministru aproape la fel de rau alfabetizat ca sefa lui din Guvern. Sau un ministru, culmea, al Educatiei, devenit craiul dezacordurilor romanesti. Si ii lasa din principiu rece un secretar de stat care-si chinuie limba materna sexualizand, involuntar, centenarul.

Nu-i prea supara un ministru al Apararii care da apa la moara propagandei puterii reprezentand principalul risc la adresa securitatii nationale.

Ori, nu mai putin grav, alt ministru, de aceasta data unul zis, fals, al “Justitiei”, care inventeaza un “drept” la fel de nou ca omul nazist si comunist. Un drept nemaivazut si nemaiauzit: in speta justitia retroactiva, in care, ca la Orwell, trecutul se schimba dupa bunul plac al Marelui Frate, iar sentinta definitiva a judecatorilor se trezeste ca e provizorie, fiindca poate fi revizuita pe ici pe colo, prin partile ei esentiale, de un legiuitor care a instituit dictatura majoritatii.

Primesc? Eu, nu. Eu ma intreb: Cu asemenea “prieteni” ce-i mai trebuie democratiei si dusmani? Ca, totusi, ii are, din plin, inmultiti ca lacustele de regimul dragniot n-ar trebui sa mai fie cine stie ce secret.

Sa ne amintim, in context, de Vlahuta care se jelea ca “ne-a risipit furtuna pe drumul pribegiei,/ Si nu mai stim de-ai nostri, nici ei de noi nu stiu…/ Cu gandul doar, pe negre intinderi de pustiu,/ Ne cautam, ca orbii, in volbura urgiei/. Citeam, si-mi pareau basme, cum se lasau pe tara/ Intunecate oarde, ca norii de lacuste/. Vuia-n vazduh navala puhoaielor din puste,/ Cum rapaie pamantul sub ploile de vara/. Citeam de lanuri arse, de sate pustiite,/ Femei, cu prunci in brate, prin codri ratacind”.

Or, daca urgia totalitara ne-a risipit, iar cleptocratia si cozile de topor ale opresorilor staruie sa ne mentina dezbinati, sicanand nu doar tara si limba materna, ci si “mahalaua” si pe compatrioti, “golind de ‘hoti, curve si cersetori’ Europa”, cand se intorc acasa, nimic n-ar trebui sa ne impiedice sa ne unim.

Si anume toti, in par, cu tot cu lumpendiaspora, cu presa libera, cu opozitia interna, cata si cum e, cu toate partidele nearondate oligarhiei si PSD-ismului dezlantuit, cu intreaga suflare democratica din sud si est si nord si vest.

Dat fiind ca in Romania lui Dragnea unde nu e clar ce nu e negociabil, unde adevarul si morala sunt usor de scos la mezat ori falsificat si totul, de la aliante si loialitati, la principii si valori, pare de o nestatornicie infernala, primim sa credem ca idealul libertatii si al democratiei autentice este etern? Ca a lupta pentru ambele, ca si pentru statul de drept, este definitiv ok?

Si ca, in calitatea noastra de oameni vechi, de acasa ori din lumpendiaspora, nu vom invinge decat uniti, prin solidaritate veritabila? Eu, unul, da. Primesc.

Petre M.Iancu

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Las─â un r─âspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *