Despre liste, trecut si valorile prezentului

Desecretizarea partiala a arhivelor politiei politice comuniste nu a adus din pacate asanarea morala la care am sperat, chiar daca multe dintre lucurile strambe au fost puse la locul lor.

Citeste toate textele scrise de Cosmin Popa pentru Ziare.com

Transmiterea selectiva a dosarelor, sub diverse pretexte, din arhiva operativa a serviciilor speciale in cea deschisa a CNSAS a semanat parca si mai multa confuzie. Situatia este la fel de grava in cazul arhivelor PCR, marele responsabil al marasmului moral al Romaniei, de care Ministerul Apararii Nationale dispune duna bunul plac, epurand copios dosarele, dupa criterii stiute doar de cei de acolo, inainte de a le transmite Arhivelor Nationale.

Procesul desecretizarii arhivelor Securitatii trebuie sa continue, dar mai mult decat oricand este nevoie de o discutie despre cum pot fi puse in circulatie documentele sale astfel incat judecatile morale sa aiba la baza intregul si nu franturi atent administrate de cei care detin controlul. Fara cele ale partidului, centrul unde se luau marile deciziile, documentele Securitatii nu sunt decat franturi de realitate, de multe ori greu inteligibile, distorsionate de dorinta unor oameni de a-si dovedi eficienta in fata sefilor lor si a stabilor de la partid.

Intelegerea regimului comunist in ansamblul sau, a celor mai nocive mecansime ale sale, a resorturilor care i-au dat intunecata consistenta, nu se poate face invocand doar documentele Securitatii. Acest lucru trebuie grabnic invatat de multi dintre cercetatorii CNSAS, care se leagana inca in iluzia ca pot afla raspunsurile la cele mai chinuitorare intrebari ale comunismului din gura celor care pretind ca i-au stapanit secretele.

Minciuna, disimularea si intimidarea sunt singurele domenii in care Securitatea a excelat.

Lista publicata in Revista 22, sub semnatura lui Madalin Hodor, un amestec de minciuni si adevaruri partiale, dovedeste ca este nevoie urgent de o dezbatere metodologica. Fara a pune sub semnul intrebarii onestitatea semnatarului articolului, stiu ca este nevoie de mult mai mult pentru a-i califica pe toti cei mentionati acolo drept colaboratori ai Securitatii.

Simpla mentiune confuza, fara specificarea tipului de dosar si a felului de legatura intre cei de pe lista si Securitate, lasa sa zboare imaginatia celor mai putin aplecati spre judecati critice proprii. Invocarea in document a necesitatii de a obtine aprobarea Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, de fapt a lui Ceausescu, arata ca in cazul multora dintre ei colaborarea cu Securitatea era mai degraba o dorinta a securistilor decat o realitate.

Insiruirea pe lista a unor categorii profesionale din cele mai diverse, de la pensionari, ospatari, tipografi si muncitori la medici, scriitori, istorici, filologi si scriitori, perfidul amestec de colaboratori notorii ai politiei politice, idioti utili, activisti si profesionisti, arata ca suntem in prezenta uneia dintre incercarile Securitatii de a parea mai competenta si mai puternica decat a fost.

Lipsesc din lista adevaratii responsabili, pe langa Ceausescu, Paul Niculescu-Mizil, Miron Constantinescu, Dumitru Popescu & Co, ai incercarii de transformare a intelectualilor umanisti in activisti de partid. Slugi credincioase ale “tovarasilor cu functii de conducere”, intelectuali total aserviti partidului, dar si “scutului” sau, care au proiectat si credibilizat sistemul, care il asaltau zilnic pe “tovarasul” cu linguseli elaborate, pentru ca mai apoi sa-i supravietuiasca gratios, in postura de intelectuali rasati, plini de onoruri.

Lipseste Mihnea Gheorghiu, presedinte al Academiei de Stiinte Sociale si Politice de pe langa CC al PCR, funizor neobosit de noi formule de tamaiere a cuplului si sef al propagandei externe a regimului. Nu e de gasit nici Virgil Candea, “arhitectul” propagandei externa prin stiinta a regimului si executant docil de sarcini in relatia cu emigratia romaneasca. Lipsesc Stefan Stefanescu, Stefan Pascu, Zoe Dumitrescu-Busulenga, oameni care desi au facut mult mai putin rau decat puteau sa faca, iar de multe ori chiar invers, si-au pus mintile si renumele in slujba lui Ceausescu, fiind nu constransi sau amenintati cu inchisoarea, ci doar interesati.

Nu gasim pe lista nici funestul cuplu de activisti plagiatori cu pretentii de istorici, Mircea Musat si Ion Ardeleanu, a caror nocivitate a fost intrecuta doar de Aurel Bondrea, nici el pe lista, de care cei doi ajunsesera sa se teama la sfarsitul anilor ’80. Nu exista nici activistii Gheorghe Ionita si Iulian Cirtina, transformati in profesori universitari in anii ’80 si iesiti la pensie ca atare, asa cum nu exista nici Constantin Balaceanu-Stolnici. Nu este niciunul dintre istoricii “de serviciu” de la Institutul de studii istorice si social-politice al CC al PCR sau dintre scribii stabilor de la Institutul de istorie militara, in frunte cu Ilie Ceausescu. Nu este nici Cristian Popisteanu, redactorul-sef de la Magazin Istoric, un obisnuit al sarcinilor de propaganda in strainatate.

Lista marilor absenti, responsabili pentru confuzia morala si profesionala din stiinta romaneasca in vremea ceausismului, ar putea continua cu inca foarte multe nume, care s-au pus in slujba regimului din convingere, oportunism, frica sau prostie.

Cei mai multi dintre absenti nu sunt aici din simplul motiv ca se bucurau de totala incredere a partidului, facand inutila interventia Securitatii. Cu cat a fost mai mare doza de convingere sincera in ceea ce au facut in slujba regimului, cu atat au fost mai nocivi absentii de pe lista. Cu cat ticalosia lor a fost mai mare, cu atat a fost mai transparent modul in care au actionat. Ei nu aveau nevoie de discutii cu securistii pentru a-l sluji pe Ceausescu. Incercau sa-i ghiceasca acestuia dorintele, venindu-i in intampinare cu planuri si initiative, menite sa-i gadile grandomania si sa-i preamareasca realizarile. Sefii Securitatii aveau cu ei discutii afabile, probabil pline de aluzii fine la absurdul situatiei, nu ca sa-i exploateze ci ca sa le afle sfatul pentru abordarea unei persoane sau a unei probleme, din sfera lor de responsabilitate.

Pentru a obtine declaratii de sprijin pentru Ceausescu in emigratia romaneasca, Securitatea ii folosea pe istorici, ca si pe ceilalti intelectuali, in foarte multe feluri. Organizarea de conferinte, simpozioane, intalniri, editarea de publicatii destinate emigratiei, de obicei cu un continut romantic-patriotic, era doar varful aisbergului. La umbra vorbariei actionau absentii, cei care aveau imaginea intregului sistem, contactandu-i pe asa zisi “sefi de colonie”, transmitandu-le sarcini si putinii bani pe care avarul Ceausescu ii aloca pentru astfel de actiuni.

Sunt insa pe lista, amestecati cu fideli ai regimului si activisti de partid, oameni care nu avut nicio legatura cu Securitatea, alta decat ca au fost interpelati de ofiterii de obiectiv, cu diverse pretexte sau doar li s-au cerut articole de istorie pentru publicatiile din strainatate ale regimului. Virgil Ciociltan, Constantin Petolescu, Mihai Maxim sau Ioan Aurel Pop, desi sunt pe aceasta lista a Securitatii, sunt de negasit pe cele ale Sectiei de Propaganda si Agitatie a CC al PCR sau ale Asociatiei “Romania” cu “tovarasi care prezinta garantii morale si politice”, potriviti pentru a primi sarcini “pe linie de influentare a emigratiei”.

Marea problema a listei noastre este ca amesteca ticalosi, idioti si inocenti dandu-le tuturor un singur nume. Fara nicio alta informatie, care sa ne ajute sa-i deosebim pe unii de altii, punerea ei in circulatie este mai degraba un serviciu adus Securitatii si admiratorilor ei de astazi. Ea nu ne aduce mai aproape de adevar ci seamana mai multa confuzie, facandu-ne sa ne indoim de tot, chiar si de noi insine.

Adevarul comunismului nu este un secret unic revelat de un document. El este o constructie intelectuala laborioasa, plina de nuante si indoieli, punctata insa de momente dramatice, in care curajul binelui si responsabilitatea raului sunt dincolo de orice dubiu. Lumina este posibila, dar ea nu se face tragand doar o parte a cortinei si nici dintr-o singura miscare. Ea se va asterne asupra tuturor, incetul cu incetul, lasand soarele sa intre temeinic si deplin in camera secretelor.

Abia atunci ne vom putea uita la lucrurile mari, dar si cele mici, cantarindu-le nu doar din perspectiva prezentului, dar si din cea a trecutului, incercand mai degraba sa invatam decat sa dam sentinte.

Cosmin Popa este cercetator stiintific al Institutului de Istorie “Nicolae Iorga” al Academiei Romane, conferentiar-asociat la Facultatea de Istorie si Stiinte Politice, Universitatea “Ovidius”, Constanta, conferentiar-asociat la Institutul Diplomatic Roman. Este specializat in istoria URSS/Rusiei si istoria Europei Centrale si de Sud-Est, perioada comunista si contemporana. A studiat la Bucuresti si la Moscova si este membru al Comisiei bilaterale a istoricilor din Romania si Rusia.

Despre ce vrei sa scriem?

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *