Detalii de la întîlnirea lui Nicu Popescu cu liderii G7

Detalii de la întîlnirea lui Nicu Popescu cu liderii G7

La invitația șefei diplomației germane Annalena Baerbock, Ministrul Afacerilor Externe a Republicii Moldova, Nicu Popescu a participat la reuniunea miniștrilor de externe ai statelor G7 alături de miniștrii de externe din Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Statele Unite ale Americii, înaltul reprezentant al Uniunii Europene, precum și ministrul de externe al Ucrainei.

”Am reiterat condamnarea profundă a agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei și încălcarea normelor de drept internațional. Ne-am exprimat solidaritatea față de poporul ucrainean și victimele acestui război și am reafirmat sprijinul și angajamentul ferm față de suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internațional, orice schimbare de statut atrăgând după sine nerecunoașterea din partea altor state”, a declarat Popescu.

În intervenția sa, ministrul și-a exprimat îngrijorarea în raport cu evenimentele grave care au loc în Ucraina, menționând că sprijinul partenerilor externi, inclusiv al țărilor G7 reprezintă unica modalitate de consolidare a capacităților interne în vederea gestionării situației de criză generată de instabilitatea prețurilor la resursele energetice, impactul economic urmare a afectării lanțurilor de aprovizionare, creșterea prețurilor și a inflației cauzate de factori externi, precum și administrarea de către autorități a crizei umanitare.

”Am menționat miniștrilor de externe că în pofida acestor provocări, guvernarea este orientată spre europenizarea țării, îmbunătățirea vieții cetățenilor și aducerea Republicii Moldova mai aproape de standardele europene. Proiectul european pentru Republica Moldova înseamnă un proces de transformare și modernizare a instituțiilor, consolidarea democrației, a statului de drept și respectarea drepturilor omului. Uniunea Europeană a fost, este și rămâne cel mai important proiect al păcii pe continentul european, iar viitorul democrației noastre, viitorul țării noastre este ancorat în parcursul nostru ireversibil european.

Totodată, în cadrul discuțiilor am abordat aspecte privind securitatea regională și modalitățile de fortificare a rezilienței socio-economice a țării noastre”, a mai menționat ministrul.

Sursa: Noi.md
Articol / https://noi.md/md/politica/detalii-de-la-intilnirea-lui-nicu-popescu-cu-liderii-g7

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *