Dezastru cu cărţile funciare, la Brastavăţu. 4.000 de oameni au cerut corectarea erorilor

Dezastru cu cărţile funciare, la Brastavăţu. 4.000 de oameni au cerut corectarea erorilor
4.000 de cărţi funciare au fost greşite, la Brastavăţu. Directorul OCPI Olt admite că sunt erori, dar spune că ele pot fi îndreptate gratuit
În cadrul Programului Naţional de Cadastru şi Cărţi Funciare, peste 250.000 de imobile au fost intabulate la nivelul judeţului, doar în ultimii ani. Mii de cărţi funciare au fost întocmite cu greşeli, iar mulţi dintre proprietari nici nu au sesizat neconcordanţele. Directorul OCPI Olt, Gigel Ghiriţă, admite că mai sunt erori şi spune că acestea sunt îndreptate gratuite. Aproape toţi localnicii din Brastavăţu au contestat căţile funciare întocmite de OCPI Olt.
Potrivit directorului OCPI Olt, doar zece la sută din cărţile funciare sunt verificate. Oamenii pot contestat cărţile funciare, dacă sesizează greşelile, în termen de 60 de zile de la publicarea lor la primărie.
„Procedura de recepţie a acestor lucrări de înregistrare sistematică este reglementată prin ordine, regulamente. Noi avem obligativitatea să verificăm zece la sută din lucrare atunci când ne este predată. Pentru că o altă etapă de derulare a acestor lucrări o reprezintă perioada de afişare publică. Timp de 60 de zile aceste lucrări sunt afişate la primărie, timp în care orice persoană interesată are posibilitatea să conteste ce îl interesează, un anumit imobil sau mai multe. Nu sunt foarte interesaţi oamenii, unii sunt în vârstă”, a spus Chiriţă.
Şeful OCPI Olt admite că sunt greşeli şi dă exemplul comunei Brastavăţu, unde au fost înregistrate 4.000 de contestaţii.
„La ultima comună, Brastavăţu, am avut patru mii de contestaţii, primarul s-a mobilizat şi i-a chemat pe fiecare şi au verificat proprietăţile. Acest lucru a condus la corectarea lor la timp. Nu este o problemă foarte mare faptul că sunt deschise cărţile funciare şi mai sunt erori, pentru că s-a reuşit modificarea legislaţie, este un articol în lege care spune că orice modificare până la constituirea unui act translativ, adică vânzare, se poate face din oficiu, fără alte costuri suplimentare. Legislaţia este adaptată în sensul de a corecta anumite erori”, a spus Gigel Chiriţă.
Erorile sunt îndreptate fără alte costuri din partea proprietarilor.
„La Comisia judeţeană sunt foarte multe dosare, 70-100, în care se solicită modificarea titlului de proprietate, cu nume greşite, tarla greşită. Când s-a făcut cadastru, s-a făcut pe actul care există. Când primesc extrasul oamenii văd că nu au numele corect sau iniţiala este trecută greşit. Avem procedură pentru îndreptare, fără costuri suplimentare pentru beneficiari. Chiar am propus la Comisia judeţeană să îmbunătăţim activitatea modificării acestor titluri de proprietate, în sensul că pentru imobilele care au făcut obiectul înregistrării sistematice, o date aduse pentru diverse corecturi la noi, dacă sunt înscrise în cartea funciară, din oficiu o să le îndreptăm erorile şi în cărţile funciare, să nu mai punem oamenii pe drumuri”, a conchis directorul OCPI Olt.

Post Views:
2.083

Citiţi continuarea acestui articol
Sursa/Autor: Florentina Ştefan Ciobanu