DGPMB: Grup infracțional specializat în fraudarea societăților de asigurare, destructurat de polițiști

Opt percheziții domiciliare sunt desfășurate joi dimineață în București și județul Ilfov de polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGPMB), sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune privind asigurările, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, înșelăciune și constituire de grup infracțional organizat, urmând să fie puse în aplicare 25 de mandate de aducere.

07a43cee-fa7d-4439-9710-827ec8a52b71

Potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES de DGPMB, din datele și probele administrate în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că bănuiții, în perioada 2012 — 2013, prin intermediul unei societăți comerciale ce avea ca obiect de activitate principală întreținerea și repararea autovehiculelor, au desfășurat activități de natură ilicită, fiind atrași în activitatea infracțională și 14 inspectori de daună, care au sprijinit grupul infracțional.

Membrii grupului infracțional acționau în două moduri, constând în aceea că persoane de bună credință, implicate în evenimente rutiere, care dețineau sau utilizau autovehicule asigurate facultativ cu poliță valabilă, introduceau în vederea efectuării de reparații autoturismul în societatea menționată, însă avariile autovehiculelor erau amplificate fictiv, fără știrea proprietarului/utilizatorului, iar documentele inițial întocmite erau înlocuite cu unele falsificate, care consfințeau o situație de fapt nereală.

Ulterior, autoturismele erau reparate, se întocmeau cereri de despăgubire de la societatea de asigurări, după care asiguratorul vira bănuiților suma de bani corespunzătoare reparației.

Totodată, în cazul autoturismelor avariate de posesori cu vinovăție și care nu posedau polițe facultative, beneficiau de prelucrarea unor fotografii cu autovehiculele în cauză, astfel încât să nu fie vizibile avariile existente și implicit să nu fie menționate în inspecția de risc, după care se încheia polița de asigurare facultativă, urmând ca la un interval de 2-3 luni deținătorul autoturismului să fie chemat în service, unde erau provocate în mod voluntar avarii sau accentuate cele deja existente.

Prejudiciul creat prin comiterea faptelor este estimat la peste 400.000 de euro.

Persoanele implicate vor fi conduse pentru audieri la sediul Serviciului Furturi de Autovehicule.

AGERPRES/(AS — editor: Oana Popescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Sursa Agerpres | Justitie
https://www.agerpres.ro/justitie/2017/10/19/dgpmb-grup-infractional-specializat-in-fraudarea-societatilor-de-asigurare-destructurat-de-politisti-08-12-12

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *