Din suflet, totul pentru liceul meu!

Dragii mei,

Săptămâna aceasta vă scriu din calitatea de profesor, un profesor al Colegiului Național Ion Minulescu, mândru de directorii, colegii de cancelarie, elevii și ostenitorii acestei instituții.
Astăzi, Miercuri 17. 05. 2017, am serbat cei 54 de ani ai acestei instituții, în amfiteatru, unde Corala Minulescu dirijată de subsemnatul a susținut un scurt concert, urmat de discursul Dl. Dir. Carol Kovacs și cel mai important moment, premierea copiilor cu rezultate deosebite la olimpiadele naționale și internaționale precum și la concursuri sau festivaluri.
Tot astăzi, membrii cancelariei s-au bucurat din nou de cor, care a cântat de această dată doar pentru profesorii care trudesc cu atâta devotament pentru ei.
Într-unul din articolele mele anterioare am vorbit despre diferența între educatori și dresori, ca fiind o problemă a învățământului românesc.
Astăzi am văzut că se poate ca într-o instituție de învățământ din România, cancelaria să fie un loc unde se zâmbește, se felicită reciproc, se bucură fiecare de rezultatele proprii dar mai ales se caută noi resurse, sau îmbunătățirea celor deja avute, pentru un ideal educațional.
Este foarte ușor să ajungi profesor este foarte ușor să predai dar este extrem de greu să primești calitatea de educator al unei generații, diferite de ce știam, sau credem noi că știm.
Dacă nu înveți să te adaptezi familiei din cancelarie unde se face” trafic” cu medicamente pentru durerile de cap, unde se” înfulecă” de multe ori pe nemestecate pentru că timpul este limitat și începe o nouă oră iar tu trebuie să și mănânci în ziua respectivă, unde cafeaua care ne menține la capacitate maximă se consumă în cantități industriale, atunci rămâi cel mult un profesor și nu un educator.
Un profesor care vibrează cu sentimentele copiilor și îi vede cum cresc și se transformă în generația de mâine este un părinte educator în același timp iar CNIM a avut și iată încă are o cancelarie de părinți – educatori.
S-au schimbat generațiile și doar o cancelarie care se adaptează continuu și reușește să facă performanță cu o generație de copii mult prea tehnologizați, mult prea singuri acasă, mult prea libertini, mult prea tentanți de ce le oferă strada și străinătatea este o cancelarie o școlii zilelor noastre.
În 54 de ani s-au construit cărămidă cu cărămidă, suflete de copii care spun indiferent unde sunt, actuali sau foști elevi că fac:” Din suflet, totul pentru liceul meu!
La mulți ani frumoși și performanți Colegiului Național Ion Minulescu!

Prof. Drd. Teolog Alin Bolboașă – Șofaru, cu mândrie,
Membru al cancelariei CNIM

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *