DNA: Ioan Lascăr și Alexandru Macovei, trimiși în judecată pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave

Alexandru Macovei, fost manager al Spitalului Clinic de Urgență Floreasca, și Ioan Lascăr, fost șef al Clinicii de Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructivă din cadrul aceleiași unități medicale, au fost trimiși în judecată de procurorii DNA pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave.

6ea5d3ee-52e5-4597-86b8-e22c7de680a3

Potrivit unui comunicat al DNA transmis luni AGERPRES, pentru aceeași faptă a fost trimisă în judecată Marina-Magdalena Gontariu, la data faptei șeful biroului achiziții al Spitalului Clinic de Urgență București, în timp ce Aurel Cătălin Galea, administrator al SC Gemedica SRL, este acuzat de complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave.

Dosarul vizează o serie de nereguli înregistrate în legătură cu dotarea cu echipamente medicale a Secției de Arși.

“În anul 2013, inculpații Macovei Alexandru Radu, în calitate de manager al Spitalului Clinic de Urgență București, Gontariu Marina-Magdalena, în calitate de șef Birou achiziții publice și de președinte al comisiei de evaluare a ofertelor în cadrul spitalului, și Lascăr Ioan, în calitate de șef Clinică chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă și de membru în comisia de evaluare a ofertelor în cadrul spitalului, în urma unei licitații fictive, au încheiat cu societatea Gemedica SRL, reprezentată de inculpatul Galea Aurel Cătălin, un acord-cadru. Pe baza acestui acord cadru, s-au achiziționat, cu încălcarea prevederilor legii privind achizițiile publice și la prețuri supraevaluate, un număr de 54 de echipamente medicale necesare dotării Unității de îngrijire a arșilor”, se arată în comunicatul DNA.

Conform aceleiași surse, acțiunile celor patru au dus la prejudicierea spitalului cu peste 8 milioane de lei. Este vorba de 4.791.431 lei reprezentând diferența dintre prețul plătit de spital pentru echipamentele medicale și prețul la care au fost achiziționate de Gemedica SRL de la furnizorii săi și 3.422.400 de lei reprezentând contravaloarea barocamerei, care nu a funcționat niciodată.

Procurorii reamintesc faptul că, în contextul unui ordin al Ministerului Sănătății din anul 2004 privind înființarea unităților de arși în cadrul spitalelor de urgență, în cursul anului 2013, după edificarea spațiului destinat unității de îngrijire a arșilor grav, Marina-Magdalena Gontariu și Ioan Lascăr, în calitate de președinte, respectiv membru al comisiei de evaluare a ofertelor, de comun acord cu administratorul SC Gemedica SRL, au întocmit documentația necesară achiziționării aparaturii medicale.

În cuprinsul acestei documentației s-a prevăzut, printre altele, valoarea totală estimată stabilită ca sumă a valorii fiecărui echipament medical în parte, fără să se regăsească în dosarul achiziției justificarea modului privind determinarea acesteia sau un alt document din care să rezulte fundamentarea acestor valori, precum și faptul că atribuirea trebuie să se facă într-un singur lot, ceea ce a condus la îngrădirea accesului altor firme la procedura de achiziție, având în vedere numărul mare de echipamente medicale ce urmau a fi achiziționate. De asemenea, susțin procurorii, la baza întocmirii specificațiilor tehnice nu au existat documente din care să reiasă o consultare a pieței, având în vedere că aceste echipamente aveau un grad ridicat de complexitate tehnică.

“Documentația respectivă, necesară atribuirii acordului-cadru, a fost aprobată într-un singur lot și de managerul unității medicale, inculpatul Macovei Alexandru Radu, fapt ce a condus la imposibilitatea participării la licitație și a altor operatori economici, fiind astfel împiedicată concurența între aceștia și ofertantul care a câștigat licitația, respectiv Gemedica SRL. Astfel, în urma procedurii de atribuire (licitație deschisă) a fost declarată câștigătoare oferta SC Gemedica SRL (singurul ofertant), administrată de inculpatul Galea Aurel Cătălin, cu care la data de 23 iulie 2013, a fost încheiat un acord cadru pe o perioadă de 24 de luni”, se menționează în comunicat.

Procurorii mai arată că ulterior au fost încheiate fără licitație publică, această procedură nemaifiind necesară, șapte contracte subsecvente pentru furnizarea de echipamente medicale supraevaluate. În ceea ce privește barocamera, aceasta nu este funcțională și nici instalată, deși reprezentanți ai autorității contractante, împreună cu cei ai furnizorului, au semnat procese-verbale de recepție și procese-verbale de punere în funcțiune.

Ministerul Sănătății s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 8.213.831 de lei, iar procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului și măsurii asigurătorii a popririi asupra unor bunuri aparținând inculpaților.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

DNA precizează că s-a dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor față de inculpații Aurel Cătălin Galea și Andreea Maria Baytar (fostă Bouroșu), pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor.

AGERPRES/(AS — autor: George Onea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Sursa Agerpres | Justitie
https://www.agerpres.ro/justitie/2017/10/16/dna-ioan-lascar-si-alexandru-macovei-trimisi-in-judecata-pentru-abuz-in-serviciu-cu-consecinte-deosebit-de-grave-16-28-04

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *