Dobra (Alro): Piața energiei nu mi se pare echilibrată; pentru anul viitor avem asigurat 75-80% din necesar

Piața energiei nu este una echilibrată, a apreciat, luni, directorul general al Alro, Gheorghe Dobra, care a precizat că, în prezent, compania are asigurată pentru anul viitor o cantitate de energie de 75-80% din necesar, la o rată de succes a achizițiilor de pe bursă de 30%.

e2aa63d9-a35b-459d-8744-5c7608996dca

“Nu sunt un expert în Bursă, dar, după modul în care funcționează, Bursa energiei îmi aduce aminte tot de acum 20 de ani, când leul nu era total convertibil și era o piață gri în care astăzi era o valoare de, să zicem, A și a doua zi era de 2A sau de 3A. Piața mi se pare că nu este echilibrată, iar eu o să vă dau un exemplu cu câteva cifre. Deci, ne trebuie aproximativ 3 TW, 3 milioane de MWh ca să putem funcționa la capacitatea pe care o avem astăzi, pentru că avem o hală oprită tot din lipsă de energie pentru că nu se poate tranzacționa energie pe termen lung, iar ca să ne asigurăm acest necesar avem 31 de contracte până acum, foarte greu de administrat. Rata de succes… acum ne asigurăm energia numai de pe Bursă, am participat la începutul lunii ianuarie ca să ne asigurăm energia pentru 2018 și avem o rată de succes de 30%. Fie e o problemă la Bursă, fie la noi. Dar cum noi am crescut mereu prețul, cred că nu este problema la noi”, a spus Gheorghe Dobra, la un evenimentul de aniversare a 20 de ani de la listarea acțiunilor companiei la Bursa de Valori București (BVB).

Potrivit acestuia, piața pentru marii consumatori nu funcționează, iar o firmă din industria metalurgică sau din industria chimică are nevoie de contracte de energie pe termen lung.

“Există o sincopă, există ceva care nu funcționează cum trebuie și cred că trebuie rezolvat. Dacă mă întrebați ce, nu aș putea să vă răspund exact, dar noi ne confruntăm cu situații…și în momentul de față avem energia asigurată cam 75% — 80% pentru anul viitor. Mai este o problemă care trebuie rezolvată și aceasta trebuie rezolvată de reglementator. Nu se poate să avem 30%, 40% — sau chiar 50% uneori — consum bazat pe Piața Zilei Următoare (PZU) care este o piață penalizatoare”, a afirmat Dobra.

O soluție ar fi importul, dar Dobra susține că nu sunt șanse mari de import pentru că Bulgaria, de exemplu, are o taxă de export de 4,8 euro pe MW. Acesta a precizat că, în februarie, când a fost o situație dificilă, în Bulgaria s-au interzis exporturile, în România nu.

Cumulat, în cei 20 de ani de listare la BVB, Alro a înregistrat o cifră de afaceri de 10 miliarde de dolari, un profit net de 780 de milioane de dolari și investiții totale de peste 680 de milioane de dolari, din care 570 de milioane de dolari de la intrarea în proprietate privată, respectiv din 2002. Producția totală de aluminiu electrolitic a fost de patru milioane de tone, iar cea de aluminiu turnat de peste 4,5 milioane de tone.

AGERPRES/(AS — autor: George Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)

Sursa Agerpres | Economie
https://www.agerpres.ro/economie/2017/10/16/dobra-alro-piata-energiei-nu-mi-se-pare-echilibrata-pentru-anul-viitor-avem-asigurat-75-80-din-necesar-12-26-23

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *