Dobrică (ANP): Anul viitor ne propunem să începem realizarea a 1.421 de noi locuri de cazare în penitenciare

Directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), Marian Dobrică, a precizat vineri că este posibil ca de anul viitor să se înceapă realizarea a 1.421 de locuri de cazare în câteva penitenciare din România.

ecfe1add-b3f7-4e1f-83a4-006895fbe76c

“Anul viitor ne propunem să dăm drumul la realizarea unui număr de 1.421 de noi locuri de cazare în câteva unități penitenciare pe care le-am identificat deja. În toamna acestui an sperăm că contractele de finanțare vor fi încheiate astfel încât pe anul viitor să demarăm efectiv și procedurile de contractare în vederea proiectării și execuției acestor locuri de cazare”, a declarat Marian Dobrică la conferința “Protecția drepturilor deținuților și condițiile de detenție din România”.

El a adăugat că se va continua modernizarea actualelor locuri de detenție, 200 fiind deja date în folosință, iar alte 700 sunt în curs de modernizare.

“Continuăm modernizarea locurilor de cazare existente în sistemul penitenciar. Încă din această toamnă vom avea locuri modernizate la standarde europene. Am dat deja în folosință cele 200 de locuri de la Penitenciarul Bacău. Vom da în această toamnă, până în luna decembrie, încă aproape 200 de locuri la Penitenciarul Giurgiu. De asemenea, avem în curs de modernizare încă 500 de locuri la Penitenciarul Deva, deci lucrurile se mișcă în sistemul penitenciar. Este adevărat că avem nevoie în continuare de o sustenabilitate financiară, sustenabilitate care trebuie asigurată pe termen lung”, a spus Dobrică.

AGERPRES/(A — autor: Mihai Stoica, editor: Florin Marin)

Sursa Agerpres | Justitie
https://www.agerpres.ro/justitie/2017/10/20/dobrica-anp-anul-viitor-ne-propunem-sa-incepem-realizarea-a-1-421-de-noi-locuri-de-cazare-in-penitenciare-17-10-46

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *