Documentele pentru participarea la alegerile locale noi pot fi depuse pînă pe 22 octombrie

Documentele pentru participarea la alegerile locale noi pot fi depuse pînă pe 22 octombrie

Comisia Electorală Centrală /CEC/ a degrevat de la locul de muncă permanent membrii consiliilor electorale de nivelul întîi, transmite moldpres.

Membrii CEC au decis, în cadrul ședinței de astăzi, să convoace membrii consiliilor electorale de circumscripție de nivelul întîi și să aprobe statele de personal ale aparatelor acestora, lucru necesar pentru organizarea și desfășurarea alegerilor locale noi din 21 noiembrie 2021. Pentru aceasta, membrii consiliilor electorale au fost degrevați de la locul de muncă permanent.

În același timp, autoritatea electorală a anunțat că depunerea actelor pentru înregistrarea candidaților la funcția de primar în cele 15 localități din țară, unde vor avea loc alegeri locale noi, poate fi făcută pînă pe 22 octombrie curent. Dosarele pentru înregistrarea candidaților la funcția de primar se depun la consiliul electoral de circumscripție electorală, cel tîrziu cu 30 de zile înainte de ziua alegerilor, adică pînă pe 22 octombrie curent. În termen de 7 zile, acestea vor fi examinate, fiind adoptată decizia de înregistrare sau refuzul a fi înregistrate.

La data de 21 noiembrie curent, vor avea alegeri locale noi în 15 localități, printre care și municipiul Bălți

Sursa: Noi.md
Articol / https://noi.md/md/politica/documentele-pentru-participarea-la-alegerile-locale-noi-pot-fi-depuse-pina-pe-22-octombrie

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *