Dodon despre reținerea lui Stoianoglo: ”O greșeală politică fatală și un abuz ieșit din comun”

Dodon despre reținerea lui Stoianoglo: ”O greșeală politică fatală și un abuz ieșit din comun”

Președintele PSRM, Igor Dodon, susține că reținerea procurorului general, Alexandr Stoianoglo, este o greșeală politică fatală și un abuz ieșit din comun asupra statului de drept.

”Să arestezi un Procuror General, fără temeiuri clare, cu mascați, în grabă, noaptea, din frică față de ceea ce cunoaște el și din neputința de a merge pe căi legale în demiterea lui – toate acestea arată că guvernarea se află în mare disperare. Și a luat pe căi foarte și foarte greșite”, a menționat liderul PSRM într-un comentariu pe pagina sa de Telegram.

Potrivit lui Dodon, nimeni nu poate ști exact care vor fi consecințele pe termen lung ale acestui abuz ieșit din comun asupra statului de drept, dar este clar că aceste consecințe vor fi negative pentru cei care au dat undă verde abuzului. În opinia deputatului, guvernarea va purta în cele din urmă răspunderea deplină pentru ”nebunia de astăzi”.

”Stimați cetățeni, azi ne-am convins cît e de periculos pentru un stat de drept cînd dictatura se camuflează în democrație și cînd uzurparea puterii se ascunde după slogane proeuropene. Anume asemenea procese urmărim în ultimele luni și săptămîni, cînd rînd pe rînd instituțiile statului sînt capturate politic, mai ceva ca pe timpurile lui Plahotniuc, iar guvernarea efectuează o epurare totală a celor care nu sînt membri PAS sau nu poartă eticheta de „oameni buni”. Le amintesc celor de guvernare că vremurile mereu se schimbă, mai ales așa „vremuri bune” ca acestea, și atunci vor răspunde inevitabil pentru fărădelegile și precedentele periculoase pe care le comit ei astăzi”, susține Dodon.

În opinia liderului PSRM, toți politicienii vor avea încă multe de spus despre ce s-a întîmplat azi, nu doar politicienii, dar și cetățenii, procurorii, judecătorii.

”Astăzi este începutul sfîrșitului pentru acest regim ”, a notat liderul PSRM.

Sursa/noi.md
Articol / https://noi.md/md/politica/dodon-despre-retinerea-lui-stoianoglo-o-greseala-politica-fatala-si-un-abuz-iesit-din-comun

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *