Doina Pană consideră că proprietarii de păduri din ariile protejate trebuie să primească compensații din fonduri UE

Ministrul Apelor și Pădurilor, Doina Pană, a solicitat sprijinul comisarului european pentru Mediu, Karmenu Vella, pentru identificarea unor soluții pentru ca proprietarii de păduri din ariile protejate să primească compensații financiare din fonduri UE, informează, vineri, un comunicat al ministerului remis AGERPRES.

415ea3cb-47ae-4961-8a1b-4851d7f2de0a

Ministrul Apelor și Pădurilor, Doina Pană, a discutat joi, la Bruxelles, cu Karmenu Vella, comisar european pentru Mediu, Afaceri Maritime și Pescuit despre măsurile luate de România pentru implementarea directivelor în domeniul apei și al protecției mediului marin.

“Ministrul Adriana-Doina Pană a punctat necesitatea identificării unor soluții, la nivel european, pentru acordarea de compensații financiare din fonduri UE proprietarilor de păduri din ariile potejate, similare celor acordate posesorilor de fânețe, solicitându-i comisarului Karmenu Vella sprijin în acest sens”, se arată în comunicatul ministerului.

În cadrul întâlnirii cu comisarul Vella, ministrul Doina Pană a prezentat prioritățile actuale ale Guvernului României în domeniul apelor și pădurilor și măsurile luate de țara noastră în vederea implementării directivelor în domeniul apei și al protecției mediului marin, inclusiv pentru închiderea acțiunilor de pre-infrigement/ infrigement deschise (ape uzate, microhidrocentrale) și evitarea declanșării unora noi.

Conform comunicatului citat, demnitarul român i-a prezentat oficialului european și măsurile luate în vederea stopării tăierilor ilegale de lemn, respectiv programul de urmărire a trasabilității lemnului, Radarul Pădurilor, unic la nivelul Uniunii Europene și model de bune practici în domeniu, prezentându-i și acțiunile concrete făcute în vederea dezvoltării acestuia.

“Au mai fost abordate și aspecte referitoare la cooperarea regională în regiunea Mării Negre și la nivelul bazinului Dunării, precum și principalele acțiuni în domeniul apelor și pădurilor pe care Comisia Europeană le are în vedere în prima parte a anului 2019, în timpul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene. Comisarul Karmenu Vella a arătat oficialului român disponibilitatea Comisiei Europene de a sprijini România atât în pregătirea, cât și pe perioada Președinției UE”, se mai spune în comunicat.

AGERPRES/(AS — autor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu)

Sursa | Agerpres
https://www.agerpres.ro/mediu/2017/10/20/doina-pana-considera-ca-proprietarii-de-paduri-din-ariile-protejate-trebuie-sa-primeasca-compensatii-din-fonduri-ue-18-46-31

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *