Donald Trump, în război cu turistele însărcinate. Cum vrea preşedintele american să împiedice „turismul de naşteri”

Administraţia Trump va implementa, de vineri, o nouă politică de acordare a vizelor turistice pentru a împiedica aşa-zisul „turism de naşteri”, prin care femeile însărcinate călătoresc în ţară cu puţin timp înainte de a da naştere pentru ca fiii lor să obţină cetăţenia americană, relatează CNN.

Noua politică va face mai dificil turismul pentru persoanele care vin în Statele Unite pentru a da naştere pe teritoriul american, copiii lor primind, astfel, cetăţenia americană, o practică denumită „turism de naştere”.

Noile reguli vor intra în vigoare în 24 ianuarie, conform Departamentului de Stat. Casa Albă a anunţat, joi, că Departamentul de Stat nu va mai elibera vize temporare (B-1 sau B-2) pentru cetăţenii străini care vor să intre pe teritoriul străin pentru această practică.

Persoanele descoperite că încearcă să intre pe teritoriul SUA în acest scop nu vor mai primi aceste vize temporare se arată în documentul publicat de Departamentul de Stat. Regula nu se aplică celor 39 de ţări, majoritatea din Europa, care sunt parte a programului Visa Waiver, a confirmat un oficial al Departamentului de Stat, joi.

În timpul declaraţiilor de presă, oficialii s-au străduit să explice modurile specifice prin care această nouă regulă va fi pusă în aplicare pentru că cei din corpul consular au fost înştiinţaţi că nu pot să întrebe în mod direct o femeie care vrea să obţină această viză dacă este însărcinată.

Nu puteţi întreba o aplicantă dacă este însărcinată decât dacă există un motiv specific şi articulabil care să vă facă să credeţi că ar putea fi însărcinată şi că plănuieşte să dea naştere pe teritoriul Statelor Unite”, se arată în document.

Oficialii spun că un posibil astfel de motiv specific şi articulabil este că aplicantul călătoreşte pentru a urma o procedură medicală, aceasta fiind una dintre opţiunile de pe aplicaţia pentru viză. Ei nu au negat, totuşi, că nu pot folosi indicii vizuale asupra „stării” aplicantelor.

Citeste continuarea acestui articol… .

Sursa/Digi24/Externe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *