Donald Tusk consideră exagerate rumorile despre un ‘blocaj’ în negocierea Brexitului

Rumorile despre un ‘blocaj’ în negocierea condițiilor Brexitului sunt ‘exagerate’, a apreciat vineri președintele Consiliului European, Donald Tusk, la finalul summitului european de toamnă, consemnează AFP.

e5023370-b339-4c80-9adc-bd3bcb517acb

Cei 27 de lideri ai statelor UE (fără premierul britanic Theresa May) și-au dat la acest summit acordul pentru începerea pregătirilor interne în vederea demarării a ceea ce în poziția de negociere a europenilor este descrisă drept a doua fază a negocierilor cu Londra, adică negocierea relațiilor viitoare dintre UE și Marea Britanie după data oficială a Brexitului, 29 martie 2019, în special un acord comercial și eventual o perioadă de tranziție.

Însă ei au amânat pentru summitul din luna decembrie decizia de a-l autoriza pe negociatorul-șef european, Michel Barnier, să angajeze discuțiile privind această a doua fază, invocând faptul că încă nu s-au înregistrat ‘progrese suficiente’ în cele trei dosare prioritare pentru europeni, respectiv ‘factura’ Brexitului, drepturile cetățenilor comunitari în Marea Britanie și situația frontierei dintre Republica Irlanda și provincia britanică Irlanda de Nord. În acest timp, Theresa May insistă la rândul ei că aceste trei dosare și relația viitoare dintre țara sa și UE trebuie negociate în paralel.

Progrese insuficiente ‘nu înseamnă că nu sunt progrese deloc’, a indicat Donald Tusk după Consiliul European de toamnă. De asemenea, el și-a manifestat aprecierea pentru noua dinamică pe care premierul Theresa May a dat-o acestor negocieri prin discursul pe care ea l-a susținut la Florența pe 22 septembrie.

May a spus atunci că Marea Britanie va continua să contribuie la bugetul Uniunii Europene până în anul 2020, când se încheie ciclul bugetar de șapte ani al UE, și că dorește o perioadă de tranziție de doi ani în procesul de ieșire din blocul comunitar, perioadă în care imigranții comunitari vor putea să rămână și să muncească în Marea Britanie, însă va exista un sistem de înregistrare a lor ca etapă premergătoare a unui nou regim al cetățenilor UE în această țară.

‘Doresc să-i asigur pe prietenii noștri britanici: în activitatea noastră internă vom lua în calcul propunerile avansate’ în acel discurs, a precizat vineri Tusk.

Theresa May a luat cuvântul joi seară în fața celor 27 de lideri europeni, explicându-le că are nevoie de un acord cu UE pe care să-l poată susține și apăra în fața cetățenilor britanici, care anul trecut s-au pronunțat majoritar prin referendum pentru ieșirea din blocul comunitar.

Ea a avut de asemenea o întrevedere tete-a-tete cu Tusk. ‘Pentru mine și pentru dna. May, ieri și astăzi a fost important să reconstruim o atmosferă de încredere și bunăvoință’, a mai spus Tusk după summit.

Însă cancelarul german Angela Merkel și președintele francez Emmanuel Macron au cerut din nou concesii din partea Theresei May în chestiunea ‘facturii’ Brexitului pentru a accepta să discute despre relațiile viitoare dintre UE și Marea Britanie.

Mai flexibil a părut premierul luxemburghez, Xavier Bettel, care a spus că ‘nu vom amâna factura până la calendele grecești’. ‘Dacă în decembrie avem o ‘listă’ cu angajamentele Marii Britanii, discutăm despre această listă (…), dar încă nu avem o evaluare exactă’ a facturii Brexitului, a completat el. Surse europene au avansat neoficial estimări cuprinse între 60 și 100 de miliarde de euro ce ar corespunde angajamentelor deja asumate de Marea Britanie ca membru al UE, estimări considerate la Londra ca fiind exagerate.

La rândul său, premierul irlandez Leo Varadkar a apreciat că ‘nu este nevoie să fie convenit totul în privința drepturilor cetățenilor, a acordului financiar sau Irlandei pentru a trece la a doua fază’, el cerând însă Londrei mai multă claritate privind așteptările ei față de viitoarea relație cu blocul comunitar.AGERPRES/(AS — editor: Sorin Popescu)

Sursa | Agerpres
https://www.agerpres.ro/externe/2017/10/20/donald-tusk-considera-exagerate-rumorile-despre-un-blocaj-in-negocierea-brexitului-17-53-10

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *