Dragnea, declarație ironică după evaluarea făcută de ministrul Justiției procurorilor șefi: “Am văzut că tremură de frică procurorii şefi”

Președintele PSD, Liviu Dragnea, s-a declarat nemulțumit de evaluarea făcută de ministrul Justiției procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, și procurorului general Augustin Lazăr. 

Foto: Liviu Dragnea

„Eu am spus de multe ori, în toate apariţiile mele publice, că voi susţine decizia ministrului, într-un fel sau altul, dacă va fi argumentată. Din păcate, nu am ce să susţin pentru că, ori mă aşteptam la o argumentaţie în care să ne spună tuturor de ce trebuie menţinuţi în funcţie şefii parchetelor, ceea ce era o opţiune şi un rezultat al evaluării, ori argumentaţie pentru a cere revocarea lor”, a spus Dragnea. 

Întrebat dacă îşi asumă concluzia prezentată miercuri de ministrul Justiţiei, șeful PSD a răspuns, potrivit News.ro, “Eu nu mi-o asum”. Mai mult decât atât, Dragnea a susținut că simte „o oarecare dezamăgire”. 

„În schimb, am văzut o argumentaţie pentru a fi revocaţi, cu o concluzie pentru a fi menţinuţi. Din păcate, nu am ce să susţin şi trebuie să recunosc că am o oarecare dezamăgire. Mă intereseazaă, sincer, foarte puţin dacă rămân sau nu în funcţie aceşti procurori”, a afirmat acesta.

Dragnea a comentat ironic deea mecanismului de verificare a Ministerului Public anunţată de Tudorel Toader. “Am văzut că tremură de frică procurorii şefi”.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat miercuri concluzia raportului de evaluare a Laurei Codruța Kovesi și a lui Augustin Lază: nu este oportună declanşarea mecanismului instituţional de revocare din funcţii a acestora. Însă același raport prevede instituirea unui mecanism de verificare a activității procurorilor. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *