Dragnea: Legile justiției vor fi adoptate în această sesiune parlamentară, cu sau fără avizul Comisiei de la Veneția

Președintele Partidului Social Democrat (PSD), Liviu Dragnea, susține că proiectul de modificare a legilor justiției va fi adoptat în Parlament cu sau fără existența unui punct de vedere scris al Comisiei de la Veneția cu privire la modalitatea de numire a procurorilor-șefi.

969e23f2-cef9-4f95-ad06-b4deadf84f7f

El a declarat, miercuri seară, într-o emisiune la Antena 3, că speră că legile justiției vor fi adoptate în această sesiune parlamentară.

‘Noi vrem ca în această sesiune aceste legi să fie adoptate, cu precizarea că am văzut discuții astăzi despre solicitarea de aviz de la Comisia de la Veneția pentru această procedură. Pentru mine, nu mi se pare important. Noi ducem legile la capăt la adoptare. Ce spune Comisia de la Veneția, că spune în decembrie, că spune în ianuarie, putem să facem după aia o completare la lege, dar nu stăm cu toate legile justiției așteptate până când ne spune Comisia de la Veneția că trebuie să numească X sau Y’, a afirmat șeful PSD.

AGERPRES/ (A—Cristian Lupașcu, editor: Antonia Niță, editor online: Daniela Juncu)

AGERPRES | SURSA 
https://www.agerpres.ro/politica/2017/10/25/dragnea-legile-justitiei-vor-fi-adoptate-in-aceasta-sesiune-parlamentara-cu-sau-fara-avizul-comisiei-de-la-venetia-22-48-53

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *