Durleșteanu are o serie de întrebări față de actuala guvernare

Durleșteanu are o serie de întrebări față de actuala guvernare

Fosta candidată la funcția de premier, ex-ministrul Finanțelor, Mariana Durleșteanu, se întreabă într-o postare pe rețelele de socializare cine își va asuma responsabilitatea pentru negocierea cu Gazpromul a prețurile la gaze, contract care expiră la 1 octombrie 2021.

Ea a mai atenționat că deocamdată nu este clar care va fi suportul financiar din partea statului în sezonul de iarnă pentru cetățeni, în condițiile în care prețurile la gaze, produse petrolierie și enerergia electrică au crescut, iar asta va genera concomitent scumpirea mărfurilor și serviciilor.

Potrivit lui Durleșteanu, la ora actuală se atestă mai multe probleme asupra cărora guvernarea nu a expus o viziune clară de soluționare.

“După cum am menționat anterior, creșterea prețurilor la gaze, produse petroliere și energie electrică au generat o creștere vertiginoasă a prețurilor pentru mărfuri și servicii, iar această explozie va duce la declinul nivelului de trai al cetățenilor. Cu toate acestea, vedem că actuala putere se ocupă de curățirea structurilor în țara, fapt necesar, însă fără verișoare, cumătri, mătușe, cumnate și amanți.

Dar ce facem cu cetățenii care au nevoie să se încălzească și să aibă o speranță în ziua de mîine?

Ieri am văzut că nimeni nu dorește să-și asume responsabilitatea de ce urmează în negocierea cu Gazpromul a prețurilor la gaze, contract care expiră la 1 octombrie 2021.

De asemenea, nu se aude nimic despre rectificarea bugetului pentru 2021, politica fiscală și bugetară pe termen mediu.

Nu putem stopa manipularea politică, dar vrem să știm cum cetățenii vor fi ajutați de stat în perioada dificilă prin care va trece Republica Moldova?

Poate e cazul de lăsat presa “independentă a oamenilor buni” să lucreze cu experți notorii în domenii social-economice și mai puțin să invite politicienii care fug de răspundere și se dedică în continuare promisiunilor irelevante?”, a comentat Durleșteanu pe rețelele de socializare.

Sursa: Noi.md
Articol / https://noi.md/md/politica/durlesteanu-are-o-serie-de-intrebari-fata-de-actuala-guvernare

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *