Edi Iordanescu da cartile pe fata: Iata ce spune despre discutiile cu Becali

Edi Iordanescu a decis sa dea cartile pe fata si sa discute deschis despre negocierile cu Gigi Becali si FCSB

Antrenorul spune ca aceste negocieri nu exista si ca nici nu vor incepe pana cand nu se va incheia acest sezon.

In continuare, el a dezvaluit ca prioritatea sa este sa continue la Medias si doar daca nu va putea face acest lucru va discuta cu alte echipe, inclusiv cu FCSB.

“Cred ca lucrurile au luat o amploare prea mare. S-au facut prea multe speculatii si au fost atat de multe lucruri spuse, discutate, analizate, s-a discutat despre conditiile pe care le-as fi pus. E momentul sa clarific aceasta situatie. Mi-as dori din toata inima ca lucrurile sa inceteze in urmatoarea perioada si sa nu se mai discute si sa se speculeze atat de mult. Lucrurile sunt foarte simple. Eu am fost transparent, am spus ca nu o sa negociez nimic cu niciun club pana la finalul acestui sezon. Eu mai am un an de contract si nu pot sa plec in orice conditii, pentru mine prioritatea este Gaz Metan Medias si vreau continuitate. Nu se pune problema ca eu pana ce se termina campionatul sa ma asez sa discut cu cineva. Daca o voi face, o voi face daca voi ajunge la concluzia ca la Gaz Metan nu se mai poate continua, ca nu se pot pune la dispozitie lucrurile pe care le-am cerut si proiectul pentru care am venit la Gaz Metan. In acel moment voi clarifica cu conducerea aici si voi avea libertatea sa merg si sa discut cu orice alt club, nu doar cu FCSB.

Faptul ca patronul FCSB a spus ca ma doreste acolo, este onorant, ma bucura. Este onorant cand orice patron din Liga 1 iti apreciaza munca, dar cred ca speculatia asta trebuie sa inceteze. Eu nu am discutat cu nimeni. Vorbesc cu patronul clubului constant, am vorbit si inainte de afirmatia respectiva a dansului. Am vorbit si acum trei luni, si acum sase, si acum un an. Vorbim foarte multe lucruri, dar negocierile nu se poarta la telefon. Se fac stand la masa.

Dar, in momentul de fata, ca eu am cerut sa vina Ilie Dumitrescu… Ilie Dumitrescu este ca un frate mai mare pentru mine si eu merg cu el si la Liga a 2-a, merg oriunde cu el. Cand eram copil eram gelos pe Ilie Dumitrescu si pe Dan Petrescu pentru ca mi se parea ca tatal meu ii iubea mai mult decat ma iubea pe mine. Eu nu am pus conditii, nu am cerut bani, nu am cerut nimic. Ca am cerut ca Meme sa se retraga de pe banca, nu am nicio treaba. E deciza lui Meme, nu am avut niciun fel de conditie, pentru ca nu am discutat cu nimeni.

Am spus clar ca, daca la sfarsitul sezonului nu voi mai putea continua aici, pentru ca altfel eu nu ma pot elibera. La mijloc este o suma destul de mare pe care eu ar trebui sa o achit si nu sunt dispus sa fac acest lucru. Daca mai exista interes pentru mine, daca nu se numeste alt antrenor, daca nu mai continui la Medias, atunci putem sa discutam si, bineinteles ca exista posibilitatea sa ne asezam la masa unor discutii. Ca e posibil sa am anumite solicitari, bineinteles. Dar, nu le-am avut in momentul de fata”, a declarat Edi Iordanescu la sport.ro.

Dupa ce l-a demis pe Mihai Teja, Becali a anuntat ca negociaza cu Edi Iordanescu si ca fiul fostului selectioner are sanse foarte mari sa o preia pe FCSB din aceasta vara.

In prezent, Iordanescu junior este manager general la Gaz Metan Medias, echipa care mai are de jucat doua etape din play-out.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *