Educația, în colaps – PSD închide și comasează școli

Ordonanța de Urgență (OUG) 90/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice va instaura o nouă criză în Educație. USR consideră că trecerea în sarcina Inspectoratelor Școlare Județene a plăţii salariilor cadrelor didactice permite, în contextul politizării generalizate a educației, un control politic ticălos.

Începând de la 1 septembrie 2018, școlile din zeci de județe se vor comasa sau vor fi închise ca urmare a OUG, iar o mare parte din profesori îşi vor pierde posturile. Aceasta este una dintre măsurile luate de PSD-ALDE din programul numit Revoluția Fiscală, fără dezbateri sau analiza nevoilor și a impactului.
Pentru că a promis măsuri fiscale pe care nu le poate respecta, PSD e obligat acum, cu cel mai scăzut buget din Europa pentru educație (3% din PIB), să închidă şcoli pentru a-şi putea respecta promisiunile electorale de creștere a salariilor de la 1 martie 2018.

“Ministerul Educaţiei Naționale nu are altă sarcină de la partid decât respectarea pomenilor electorale, fără să se gândească la consecințe şi efecte. Nu interesează pe nimeni din minister faptul că elevii vor fi din ce în ce mai numeroși într-o clasă, depășindu-se cifra legală de 30 de elevi”, a declarat Cristina Iurișniți, deputat USR.

În prezent, în majoritatea școlilor din mediul urban, grădinițele şi școlile au clase suprapopulate, se comasează deja clase tocmai pentru a reduce costurile. Numărul minim legal pentru ciclul primar este de 12 elevi, respectiv 15 elevi, într-o clasă pentru ciclul gimnazial şi liceal.
Trebuie precizat, de asemenea, că în multe şcoli nu este respectat dreptul profesorilor de limbi străine de a preda pe grupe de elevi dacă există clase cu predare în regim intensiv sau bilingv, tot din considerente politico-financiare, deşi există în vigoare un ordin de ministru care stabilește acest drept, în speţă Ordinul de ministru nr 4797/31.08.2017 – Regulamentul-cadru de organizare şi funcționare a claselor cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv, respectiv bilingv.
În epoca globalizării şi a mobilității forței de muncă, a restrânge accesul elevilor la învăţarea unor limbi străine, care indubitabil constituie un instrument important în dezvoltarea personală şi profesională, denotă cel puțin o mentalitate retrogradă, lipsită de echitate, prin care se împiedică progresul la nivel de individ şi societate.

Depolitizarea şi profesionalizarea sistemului de educație pentru a face faţă la cerințele europene de pe piața muncii, reducerea abandonului școlar prin finanțarea Programului “Școala după școală” nu se pot face decât cu o clasă politică responsabilă, în niciun caz cu actuala coaliţie de guvernare care promovează haosul şi instabilitatea.


“În calitate de profesor şi deputat, condamn cu fermitate aceste măsuri abuzive care aduc atingere dreptului constituțional al copiilor noștri la educație. Fiecărui copil din mediul urban sau rural trebuie să-i fie asigurat accesul la educație de calitate, căci dreptul la educație este primordial. Școlile trebuie să funcționeze conform Legii Educaţiei Naţionale 1/2011 şi nu în funcţie de interesele meschine ale guvernului PSD-ALDE”, a conchis Cristina Iurișniți, deputat USR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *