Erdogan saluta atacul din Siria: Poporul sirian trebuia aparat cu mult timp in urma

Presedintele turc Recep Tayyip Erdogan a salutat sambata loviturile aeriene intreprinse in Siria de SUA, Franta si Marea Britanie, apreciind ca operatiunea a trimis un mesaj omologului sau sirian Bashar al-Assad, transmit AFP si Reuters.

“Consideram ca aceasta operatiune este corespunzatoare”, a declarat Erdogan cu ocazia unei reuniuni a formatiunii sale, Partidul Justitiei si Dezvoltarii (AKP), la Istanbul.

“Regimul a vazut ca atacurile sale in crestere din ultimele zile contra unor disidenti (…) nu vor ramane fara raspuns”, a adaugat presedintele turc, afirmand ca “poporul nevinovat sirian ar fi trebui aparat cu mult timp in urma”.

“Nu putem accepta ceea ce au trait acesti bebelusi (sirieni) dupa utilizarea de arme chimice. Oricine ar fi autorii, ei trebuie sa plateasca pretul”, a insistat Erdogan.

El a afirmat ca a petrecut o noapte alba urmarind evenimentele si ca a discutat cu premierul britanic Theresa May dupa loviturile aeriene, urmand sa aiba o convorbire telefonica si cu presedintele francez Emmanuel Macron.

Conform unei surse a presedintiei de la Ankara, Erdogan a subliniat in discutia cu Theresa May ca pacea in Siria nu poate trece decat printr-o “solutie politica”.

Vicepremierul turc Bekir Bozdag a indicat pe Twitter ca Ankara fusese informata despre lansarea loviturilor aeriene si ca baza de la Incirlik, din sudul Turciei, nu a fost utilizata in aceasta operatiune.

La randul sau, Ministerul turc de Externe a declarat, intr-un comunicat, ca operatiunea occidentala impotriva Siriei a “usurat constiinta umanitatii” in fata atacurilor chimice.

Citeste si:

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *