EXCLUSIV Uber Eats, lansat în România: tot ce trebuie să știi despre el

Despre Uber Eats s-a speculat și zvonit în ultimele luni. Compania a spus încă din 2017 că va avea încă un serviciu nou pentru România și acum, în sfârșit, îl lansează. E vorba de livrat mâncare, dar în câteva condiții diferite de ce există în prezent pe piață.

Uber a debutat în România în februarie 2015. La peste doi ani distanță introduce oficial serviciul Eats prin care îți poți comanda mâncare. E bazat pe rețeaua pe care compania deja a dezvoltat, folosește anumite resurse ale infrastructurii existente, dar cu mici schimbări.

Serviciul e lansat pe piața locală după ce deja e disponibil în Polonia, cea mai mare piață din regiune. A noastră e a doua. Deocamdată, va fi disponibil doar în București și Uber susține că până la finalul anului se va concentra pe Capitală, creșterea ariei de livrare și scăderea timpului. Altfel, România pentru Uber e o piață cu patru orașe și peste 750.000 de utilizatori. Este a cincea piață din UE.

„Valoarea pe care Uber Eats o aduce e diferită pentru fiecare dintre cele trei părți implicate. Vorbim de accesul la o mai mare bază de opțiuni, dorim să livrăm utilizatorilor cât mai repede și să existe o varietate mare, cu un preț transparent”, a declarat Nicoleta Schroeder, manager general Uber România, pentru PLAYTECH. În cazul curierilor, e vorba de-o cale de-a avea un câștig flexibil. Aceștia vor fi plătiți, pentru început, cu 15 lei pe oră și vor fi monitorizați să onoreze comenzile.

„[În România], restaurantelor le oferim acces la un număr mult mai mare de clienți. Pentru ele mi se pare un serviciu extrem de bun, mai ales când vorbim de cele mari. Ele nu au nevoie de un sistem de livrare separat, dar prin Eats pot servi un complet alt public, care nu vine în restaurant. Iar când vorbim de cele mici, care fie au foarte puține locuri, fie nu-și permit să facă serviciu de livrare, prin aplicația noastră își pot crește semnificativ businessul. Din ce am văzut în alte țări, își pot crește veniturile cu până la 20-30%”, a mai spus Schroeder.

Ce este Uber Eats

Eats livrare

Serviciul acesta a pornit ca un experiment local, inițial lansat în Santa Monica. La acea vreme se numea Uber Fresh și era disponibil doar în aplicația Uber. În 2015, a început însă dezvoltarea către ceea ce e în prezent. A devenit Uber Eats și este aplicație separată. În circa trei ani, s-a extins în peste 200 de orașe din 30 de țări. Totodată, colaborează cu mai mult de 80.000 de restaurante, mari și mici, din întreaga lume.

Uber Eats funcționează ca o piață cu trei tipuri de utilizatori, care se vor regăsi în linii mari și în România. Sunt consumatorii care au un mod convenabil și sigur de a comanda mâncarea pe care și-o doresc, apoi sunt restaurantele care au posibilitatea de a ajunge la mai multi clienți pentru a-și dezvolta afacerea și sunt curierii parteneri pot câștiga bani așa. De exemplu, la celelalte servicii Uber mașina trebuie să fie mai nouă de 15 ani. Ei bine, la livrat mâncare poate fi și mai veche. Totodată, poate să aibă și două uși (ceea ce nu e permis la UberX sau Uber Select). Practic, vei vedea curieri pe bicicletă, scutere sau mașini.

Un alt avantaj pe care îl vei tot auzi despre Uber Eats e că e rapid. Asta pentru că reduce aria din care poți comanda, să nu aștepți prea mult după mâncare, iar în EMEA, de exemplu, o comandă ajunge în 32 de minute. Uber susține că în București vrea să fie unul din cele mai rapide servicii de livrare de mâncare. Scopul e ca mâncarea să ajungă la ușă în mai puțin de 35 de minute.

Timpul acesta de livrare va fi redus treptat, pentru că la început, cel mai probabil, pentru unii se va apropia de jumătatea de oră, pentru alții va fi mai mult. Compania dă ca exemplu dezvoltarea UberX, care a început cu un timp mediu de așteptare de 12 minute și a ajuns în prezent la circa trei minute.

Cum va fi Uber Eats în București

Aria de livrare din București.

Lansarea oficial este pe 17 mai în jurul prânzului cu o arie deja disponibilă în care te poți căuta și să vezi dacă îți ajunge vreo comandă. Aplicația Uber Eats e disponibilă în App Store pentru iPhone și Play Store pentru Android, iar contul clasic de Uber funcționează și aici. Alegi din ofertele restaurantelor disponibile, adaugi în coș, stabilești o adresă de livrare și comanzi. Taxa de livrare este de 7,5 lei, iar comanda minimă nu există. Poți, prin absurd, să comanzi un covrig de 1,5 lei și să plătești tot atât.

Poți urmări în aplicație traseul pe care îl parcurge curierul, când ajunge la tine, dar și când a pornit în cursă. Dacă nu ești în aria de livrare, poți comanda în alt punct și poți să te întâlnești cu curierul în acel loc. Poate că e un lucru pe care nu îl vor face mulți, dar se poate. Altfel, îți poate livra până la ușă, așa cum se întâmplă cu toată mâncarea comandată online sau la telefon.

Aria cuprinde zona centrală și cartiere ca Dristor, Parcul Tineretului, Tei, Drumul Taberei sau Pipera cu zona de corporații. Va fi extinsă pe măsură ce va fi cerere. Bucureștenii vor putea folosi aplicația șapte zile pe săptămână, între 10.30 dimineața și 10 seara. E posibil ca orarul să fie extins.

Compania susține că, în timp, aplicația îți învață preferințele și îți oferă niște alegeri cât de cât mai smart. E vorba de inteligență artificială, dar reticența mea vine tocmai din faptul că acest concept a devenit un buzzword. Așa că voi aștepta să experimentez ca să fiu sau nu convins. Altfel, oficial, aplicația folosește machine learning și îți arată opțiuni de meniu personalizate. Îți permite și să alegi din liste deja stabilite, pe diverse criterii, cum ar fi livrare sub 30 de minute, cele mai populare alegeri, cele mai recomandate sau feluri de mâncare vegetariene.

Serviciul e lansat cu 100 de restaurante și ținta Uber e să ajungă la 300 până la finalul anului. Lista e mare, dar uite câteva care să-ți facă o idee de ofertă: City Grill (Trattoria Buongiorno, Restaurant Pescăruș, City Grill, Hanu’ lui Manuc și Hanu’ Berarilor), Pizza Bonita, Pep&Pepper, Japanos Sushi sau El Torito. Mai sunt pe listă Simbio, Atelierul de Tarte, BurgerVan, Finca by Alioli sau Fish House.

Un lucru mai puțin interesant pentru utilizatori obișnuiți, dar care s-ar putea dovedi extrem de util pentru restaurante, este că au propria lor platformă în care să verifice interesul pe care mâncarea lor îl stârnește. Platforma Restaurant Manager, primită pe-o tabletă pe care o folosesc să gestioneze comenzile, le pune la dispoziție restaurantelor statistice despre ore de vârf, cele mai populare feluri de mâncare, satisfacția clienților sau eficiența.

Aplicația pe care o vor folosi restaurantele ca să-și monitorizeze în timp real livrările.

Poți comand mâncarea și în timpul cursei tale Uber. Așa, când ești în cursă, accesezi Uber Eats din aplicația Uber și mâncarea ajunge la destinație cam în același timp cu tine.

Dacă ai folosit mare parte din opțiunile Uber, știi că una dintre ele este să-ți poți programa o cursă. Poți face asta și în Eats. Ce ar mai fi de spus e că poți comanda de la un singur restaurant o dată, dar nu poți într-o comandă să comanzi de la mai multe restaurante.

Sursa | Play Tech

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *