Felix Stroe: Îmi propun ca și Ministerul Transporturilor să se dedulcească, la greu, la fonduri europene

Ministrul Transporturilor, Felix Stroe, a afirmat, marți, că își propune ca ministerul pe care îl conduce “să se dedulcească la fonduri europene”, acești bani fiind o soluție pentru rezolvarea problemelor de infrastructură care există în România.

4d892755-6d26-4d59-9ba4-49737224b552

Aflat într-o vizită la Deva, ministrul Transporturilor s-a arătat nemulțumit de întârzierile înregistrate de CFR, precum și de condițiile în care se călătorește cu trenul.

“În ultimele patru zile am mers de două ori cu trenul, o să mai merg de multe ori. Aș fi vrut să fie incognito și acum, din păcate n-a fost incognito. Sunt nemulțumit de faptul că trenurile întârzie și nu am auzit să fi fost viscol, să se fi prăbușit terasamentul. Întârziem la Deva, întârziem de la București la Constanța, nu este normal. (…) Nu este un secret pentru mine și aș fi demagog să vă spun că sunt excepționale (n. r. — condițiile). Categoric nu sunt pentru secolul 21. Materialul rulant este învechit, practic vagoanele noi sunt în număr nesemnificativ”, a mai spus ministrul.

Acesta a precizat că una dintre preocupările sale prioritare va fi reabilitarea căii ferate, în general, deci și a segmentului de Călători.

În opinia acestuia, o sursă importantă de fonduri pentru rezolvarea problemelor care trebuie rezolvate în România în domeniul transporturilor, inclusiv în cel al căilor ferate, sunt fondurile europene.

“Vreau să vă spun că fonduri se găsesc. Nu este vorba neapărat de bani naționali. Putem să atragem fonduri europene, dar ca să atragem fonduri europene trebuie să muncim, să scriem proiecte, să le depunem, să ne ducem de 22 de ori pe lună la Bruxelles și o să avem succes. Eu am condus o companie de apă, din Constanța, care pe POS Mediu este pe locul patru în România, ca și entități în general, între ministere, ca și volum de fonduri absorbite. (…) Să zicem, o voce malițioasă din mass-media a prezentat printre problemele mele mari, pentru care nu ar fi trebuit să fiu promovat ministru, că eu conduc o companie de apă care s-a dedulcit la fonduri europene. Îmi propun ca și Ministerul Transporturilor să se dedulcească la greu la fonduri europene”, a spus Felix Stroe.

Ministrul Transporturilor, Felix Stroe, se află marți într-o vizită în județul Hunedoara, el urmând să evalueze stadiul lucrărilor pe un tronson al autostrăzii Lugoj-Deva.

AGERPRES / (A — autor: Elena Stanciu, editor: Irina Poenaru)

Sursa Agerpres | Economie
https://www.agerpres.ro/economie/2017/10/24/felix-stroe-imi-propun-ca-si-ministerul-transporturilor-sa-se-dedulceasca-la-greu-la-fonduri-europene-10-40-23

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *