Fiica cea mică a lui Donald Trump are o relație cu un milionar libanez. Vestea a iscat numeroase critici

Tiffany Trump, 25 de ani, fiica cea mică a lui Donald Trump şi fostul model Marla Maples, şi-a confirmat săptămâna trecută relaţia cu milionarul libanez Michael Boulos printr-o imagine postată pe contul său de Instagram în care tânărul cuplu este înconjurat de respectivii lor părinţi, relatează online ziarul ziarul ABC, citat de Agerpres.

Această confirmare intervine la mai puţin de un an după ce fiica preşedintelui SUA şi-a anunţat despărţirea de Ross Mechanic, după trei ani de logodnă.

Potrivit publicaţiei Page Six, tânărul nu era de acord ca Tiffany să se mute la Washington pentru a studia la Universitatea Georgetown. Distanţa ar fi provocat ruperea relaţiilor dintre cei doi, mai ales că Ross Mechanic este un cunoscut simpatizant al Partidului Democrat, iar în campania electorală i-ar fi arătat clar sprijinul lui Hillary Clinton.

Michael Boulos, noul iubit al lui Tiffany Trump, este fiul magnatului Massad Boulos, preşedintele firmei de familie Boulos Enterprises şi SCOA Nigeria.

O fotografie postată pe Instagram a revoluţionat reţeaua în care noul cuplu este văzut la Casa Albă, înconjurat de părinţii băiatului, de Donald Trump şi de actuala sa soţie, Melania.

Originea arabă a lui Michael Boulos a provocat o serie de comentarii negative, ca urmare a asasinării generalului iranian Soleimani şi a cunoscutelor păreri depreciative ale preşedintelui la adresa imigranţilor.

Editor: I. I. 

Citeste continuarea acestui articol… .

Sursa/Digi24/Externe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *