Firea, despre licitația pentru autobuze: Au fost cinci-șase reclamații; suntem suspendați de către CNSC

Primarul general, Gabriela Firea, a anunțat, luni, că licitația pentru achiziționarea celor 400 de autobuze a fost suspendată, după ce la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) au fost depuse cinci-șase reclamații.

b9f7746d-2f5a-40c0-9795-6089447e2984

“Într-un an de zile a fost realizat caietul de sarcini de către RATB și verificat de către Direcția Transporturi. A fost aprobat caietul de sarcini de către ANAP, suntem acum suspendați de către CNSC, pentru că au fost cinci-șase reclamații. Problema este următoarea: legislația actuală — și am discutat de mai multe ori la Parlamentul României, în vederea modificării, inclusiv la Asociația Municipiilor din România — permite oricărui SRL să conteste o licitație, fără să aibă nici măcar cea mai mică taxă principială de plătit, o cauțiune, care poate să reprezinte o sumă inițială plus un procent din valoarea contractului. Așa se întâmplă în toată Europa”, a declarat edilul general pentru ‘Adevărul’.

Gabriela Firea a precizat că a discutat cu parlamentarii social-democrați, iar în perioada următoare vor fi aduse modificări legislative în acest sens.

“Am moștenit o licitație pentru Parcarea de la Edgar Quinet. După șapte ani de zile, am primit în scris de la CNSC că trebuie să anulăm aceea licitație. Acesta este rezultatul administrării unui oraș cu regii și administrații, care au organizat licitații, care au fost contestate în instanță, care au mers în toate fazele procedurale, judiciare, și după șapte ani primești un răspuns că trebuie să o iei de la zero. La Sala Polivalentă, la fel, după cinci ani — licitații, contestații, procese, tribunale — după cinci ani, trebuie să o luăm de la capăt, pentru că documentațiile inițiale au fost realizate foarte prost. (…) Lumea pe bună dreptate întreabă: ‘A trecut un an, nu ați adus autobuzele’. Banii sunt în cont, noi ne-am făcut sarcina, toată partea de responsabilitate, am realizat un caiet bun, de vreme ce a fost validat de către ANAP și suntem legați pur și simplu de mâini și de picioare din cauza acestor contestații”, a spus ea.

Gabriela Firea a mai precizat că legea parteneriatului public-privat este de asemenea foarte așteptată, în condițiile în care au existat companii care și-au exprimat intenția de a coopera cu PMB.

AGERPRES/(A — autor: Irinela Vișan, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruștei)

Sursa Agerpres | Social
https://www.agerpres.ro/social/2017/10/23/firea-despre-licitatia-pentru-autobuze-au-fost-cinci-sase-reclamatii-suntem-suspendati-de-catre-cnsc-16-21-57

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *