Florian Bodog: Legea vaccinării nu este despre obligativitate, este despre copiii noștri; se pregătesc normele de aplicare

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a declarat miercuri la Parlament că deja se pregătesc normele de aplicare la Legea vaccinării.

72197d99-7fcd-4ac2-b8f0-6aa38875d519

“Nu este prea devreme și vreau să vă asigur că toți cei care au lucrat la lege și colegii mei deja pregătesc normele de aplicare. Practic, nu vom aștepta ca legea să își facă tot parcursul, noi vom fi cu normele de aplicare pregătite, cu toate că inițial în lege era prevăzut un alt termen de aplicare…”, a spus ministrul în cadrul unei dezbateri privind vaccinarea.

El a precizat că Legea vaccinării nu se referă la obligativitate, ci la sănătatea copiilor.

” (…) Legea nu este despre obligativitate, legea este despre copiii noștri. Practic, am făcut această lege pentru a ne proteja copii, pentru a ne proteja starea de sănătate a nației, viitorul. Am două fete și amândouă sunt vaccinate la zi și au făcut și vaccinurile care nu sunt obligatorii pentru că eu am încredere această parte a sistemului de sănătate, este foarte importantă și are rolul ei. (…) Acesta este motivul pentru care încasez tot ce încasez de fiecare dată când se întâmplă câte un pas în parcursul legii vaccinării. Acesta este motivul pentru care trec mai departe și îmi dă putere să merg mai departe. Eu cred că este cel mai important pas în a face prevenție în România. Legile noastre sunt făcute pentru oameni”, a mai spus Bodog.

El a spus că marți a fost livrată în țară prima cantitate de vaccin antigripal de 20.000 de doze din totalul de un milion care urmează să ajungă în țară.

“Vreau să vă anunț că de ieri prima cantitate de vaccin gripal a fost livrată în țară și este direct livrată la Direcțiile de sănătate publică, așa că vaccinarea antigripală poate începe. Contractul pentru cantitatea care este necesară pe tot anul la vaccin antigripal urmează să fie semnat până la sfârșitul acestei luni”, a afirmat Bodog.

AGERPRES/(A-autor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)

Citește și:

* Marcel Ciolacu: Trebuie să fim corecți — este primul Guvern care își asumă Legea vaccinării

* Florin Buicu susține că Legea vaccinării ar putea să intre în vigoare chiar din acest an

Sursa | Agerpres

https://www.agerpres.ro/sanatate/2017/10/25/florian-bodog-legea-vaccinarii-nu-este-despre-obligativitate-este-despre-copiii-nostri-se-pregatesc-normele-de-aplicare-11-25-51

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *