Florian Bodog: Nu ne dorim ca taxa clawback să scadă accesul pacienților la tratament

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a declarat marți că pacienții români trebuie să fie tratați la fel ca cei europeni și a precizat că nu își dorește ca taxa clawback să împovăreze producătorii de medicamente și astfel să scadă accesul pacienților la tratament.

b66897a0-e51b-455e-9db8-78dd3dbc4681

“Aducem molecule noi. Ne-am angajat asta în programul de guvernare, dar pe de altă parte producătorii de generice ne acuză că, aducând molecule noi în tratamentul pacienților români, creștem taxa clawback. Vă asigur că Ministerul Sănătății, împreună cu Ministerul de Finanțe și cu CNAS, împreună cu toți membrii Cabinetului, lucrează la acest lucru. Nu ne dorim ca taxa clawback să împovăreze și să scadă accesul pacienților la tratament, dar ne dorim ca pacienții români să fie tratați la fel ca pacienții europeni”, a spus Bodog, în deschiderea celei de-a VI-a ediții a Aspen Healthcare Forum — eveniment organizat de Institutul Aspen România.

El a afirmat că în noua lege a Sănătății vor fi cuprinse toate ideile ”culese” în mandatul său.

“Problemele în sănătate sunt foarte multe și nu pot fi rezolvate peste noapte, dar dacă noi identificăm aici zece moduri de a rezolva zece probleme cred că este un pas înainte. Lucrez la noua lege a Sănătății. Toate ideile pe care le-am cules în acest mandat zbuciumat de ministru vor fi în noua lege a Sănătății. Toate ideile valoroase pe care le veți dezbate, pe care le veți pune în evidență astăzi, aici și toate soluțiile pe care le veți oferi le voi folosi în politicile MS. Ceea ce simt și ceea ce știu este că programul de guvernare social-democrat este un program de guvernare care pune în centrul atenției Sănătatea și Educația. Punem în centrul atenției pacientul, punem în centrul atenției specialistul din domeniul Sănătate și îmi doresc ca noua lege a Sănătății să fie în acest sens, să vorbim despre pacienți, să vorbim despre doctori, să vorbim despre un nou sistem de sănătate”, a adăugat demnitarul.

Potrivit acestuia, reforma în sistemul de sănătate este un proces continuu.

“După cum știți reforma în sistemul de sănătate este un proces continuu. Nu putem să spunem mâine gata am încheiat reforma și de acum înainte mergem și dormim! Nu există așa ceva. În Sănătate apar noi provocări mereu și aceste provocări nu apar în state precum România, ele apar și în state care au o altă experiență în ceea ce privește sistemele de sănătate — în Marea Britanie, Franța, Germania, Italia”, a susținut reprezentantul MS.

Florian Bodog a declarat că își dorește un capitol special de prevenție în noua lege a Sănătății.

“Și pentru că vorbim despre prevenție, nu întâmplător să știți că prima lege din pachetul de legi ale Sănătății a fost Legea vaccinării. Dacă ne dorim prevenție trebuie să avem vaccinare, dacă ne dorim prevenție trebuie să avem un capitol special de prevenție în Legea Sănătății și nu un capitol care să construiască o agenție sau o sinecură pentru cineva. (…) Trebuie să creăm o nouă filosofie în ceea ce privește stilul de viață al copiilor noștri”, a mai adăugat demnitarul.

AGERPRES/(A — autor: Roberto Stan, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Gabriela Badea)

Sursa | Agerpres

https://www.agerpres.ro/sanatate/2017/10/24/florian-bodog-nu-ne-dorim-ca-taxa-clawback-sa-scada-accesul-pacientilor-la-tratament-11-23-05

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *