Fotografiile care te vor face să te îndrăgostești iremediabil de natură

The Nature Conservancy ține anual un concurs global de fotografii cu natura, iar fotografiile de anul acesta te vor face să te îndrăgostești de natură și să o apreciezi cum nu ai mai făcut-o până acum.

The Nature Conservancy este o organizație caritabilă de mediu, a cărui scop este să protejeze apele și pământul. Concursul organizat de ei acceptă pariticipanți de oriunde. Bill Marr, unul din jurați, a descris concursul drept o „intersecție grozavă pentru cei care iubesc natura și pentru cei care iubesc fotografia„. „Avem fotografii minunate din toată lumea, de la priveliști frumoase din vest și până la veverițe în curtea din spate în Austria”, a mai spus Marr. „Fotografia este o limbă cunoscută pentru toată lumea”.

Anul acesta au intrat în concurs 57.489 de fotografii din 135 de țări diferite. Cei de la Science Alert au ales o parte din aceste fotografii, alături de descrierile lor.

Câștigătorul la categoria „Peisaje”

Jesse Yang, Fort Lee, New Jersey, USA

Această fotografie a fost denumită „Curbele Namibiei” și a fost făcută în regiunea Sossusvlei din Namibia. „Eram la workshop-ul nostru, Cronicile din Namibia, încheind o minunată seară de fotografiat regiunea Sossusvlei”, a povestit fotograful. „În drumul de întoarcere spre casă, cea mai simplă compoziție mi-a atras privirea. Nu am putut rezista și am oprit grupul pentru a face o fotografie”.

Câștigătorul la categoria „Apă”

Aristo Risi, Shellharbour, Australia

Fotografia a fost realizată în Shellharbour, Australia. „O pungă de plastic în habitatul ei natural, oceanul”, a subliniat fotograful. „Plasticul era cândva venerat, acum distruge tot ceea ce iubim. Natura ne conectează pe toți, noi avem datoria de o proteja”.

Câștigătorul la categoria „Orașe și Natură”

Paul Zizka, Banff, Alberta, Canada

Fotografia de față a fost realizată într-un oraș părăsit din Emiratele Arabe Unite. „Ciudățenia de a explora acest oraș fantomă din Emiratele Arabe Unite a dispărut după o oră sau cam așa de explorări”, a explicat fotograful. „Totuși, m-am simțit neliniștit pătrunzând în unele din aceste case. Mă simțeam de parcă aș fi călcat pe proprietate privată, așa că am încercat să fiu cât se poate de respectuos. Deșertul Arab cu siguranță nu s-a simțit la fel și mi-a amintit cum natura ia înapoi în stăpânire ceea ce noi abandonăm”.

Câștigătorul la categoria „Oameni și Natură”

Tanner Latham, Bozeman, Montana, USA

Poza aceasta a fost făcută în canioanele extrem de strâmte din Escalante National Monument, în cadrul unei expediții de o săptămână prin deșerturile din sudul statului Utah.

Câștigătorul la categoria „Viață Sălbatică”

Roberto Moccini Formiga, Rio de Janeiro, Brazil

Fotografia  de mai sus a fost realizată în apele din jurul Insulei Guadalupe, din Mexic. În ea se poate vedea un rechin alb care își caută prada.

Premiul 3

Terra Fondriest, Arkansas, USA

Fotografa a povestit cum a luat naștere poza care a obținut premiul 3: „Jos, la mlaștinile de lângă drumul nostru, am găsit mai multe broaște care săreau. […] Fiica mea iubește toate creaturile, scopul ei este să creeze un centru de reabilitare pentru viețuitoarele sălbatice într-o bună zi. Mă inspiră în mod constant cu grija ei pentru fiecare făptură”.

Premiul 2

Andre Mercier, Los Angeles, California, USA

În fotografie poate fi văzută o bucată imensă de gheață, care stă drept dovadă a încălzirii globale. „Gheața asta ar putea avea mii de ani, și abia recent s-a desprins de Ghețarul Vatnajokull din Jokulsarlon Bay din Islanda, iar curând se va topi în mare”, a explicat fotograful.

Premiul 1

Camille Briottet, Lyon, France

Premiul 1 are în centru doi cai de rasă care se joacă și nici nu a avut nevoie de prea multe descrieri: „Puterea regatului animal”.

Sursa | Play Tech

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *