Furtunile fac, din nou, ravagii in tara. Inundatii in Hunedoara si Slatina, zeci de copaci doborati de vant in Valcea (Video)

O furtuna inregistrata marti seara in localitatea Zatreni din judetul Valcea a rupt aproape 70 de arbori si a smuls mai multe acoperisuri ale unor case si anexe gospodaresti, voluntarii din comuna intervenind pentru indepartarea copacilor doborati de vant.

Potrivit purtatorului de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Valcea, Catalin Popescu, zona afectata de furtuna puternica este satul Zatreni.

Vantul puternic a smuls acoperisurile a patru case si a doua anexe gospodaresti si a rupt ori dezradacinat aproape 70 de arbori.

Serviciul voluntar pentru situatii de urgenta din comuna intervine pentru limitarea efectelor furtunii, taind arborii cazuti si indepartandu-i cu ajutorul unui buldoexcavator. Localnicii nu au solicitat interventia militarilor de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta.

Gospodarii inundate si masini luate de ape in Hunedoara

Peste 120 de curti si beciuri au fost inundate si cel putin doua masini au fost distruse, marti, dupa ce apele s-au revarsat pe strazi in localitatea Vata de Jos, din judetul Hunedoara.

O femeie de 70 de ani a murit dupa ce a fost luata de puhoaie.

O rupere de nori a provocat inundatii de proportii, marti, in localitatea Basarabasa, din comuna Vata de Jos. O masina luata de ape s-a oprit intr-un copac, un alt autoturism a fost avariat si mai multe gospodarii au fost afectate.

“La Basarabasa au fost mai multe autoturisme luate de viitura. (…) Primele centralizari arata ca torentul a intrat in 120 de curti si beciuri si a luat mai multe autoturisme. 46 de pompieri ai Detasamentelor Deva si Hunedoara si ai Statiei Brad actioneaza cu doua motopompe de mare capacitate si sase motopompe transportabile pentru evacuarea apei din beciuri si curti. In operatiuni sunt implicati si 16 jandarmi. A fost vorba despre o inundatie generata de o scurgere masiva pe versanti, care s-a retras in totalitate din zona afectata”, a declarat Anemona Doda, purtatorul de cuvant al ISU Hunedoara, citata de Mediafax.

Mai multe strazi din Slatina si sediul Registrului Comertului, inundate

O ploaie torentiala care a cazut, marti seara, in Slatina, judetul Olt, a inundat mai multe strazi, gospodarii, dar si sediul Registrului Comertului, pompierii intervenind pentru a scoate apa cu motopompe.

Purtatorul de cuvant al ISU Olt, sublocotenentul Alin Basasteanu, a declarat ca pompierii intervin pe mai multe strazi pentru scoaterea apei din curti.

“Echipaje din cadrul Detasamentului Slatina actioneaza in municipiul Slatina, pe strazile Plevnei, Banului si Cuza Voda, pentru asanare apa din curti. Nu sunt locuinte afectate. De asemenea, se actioneaza la Registrul Comertului, pentru asanarea apei dintr-o incapere. Se actioneaza cu motopompe si autospeciale prevazute cu accesorii pentru evacuarea apei”, a spus Basasteanu.

Mai multe imagini cu inundatiile au fost postate de slatineni pe site-urile de socializare, oamenii fiind nemultumiti ca autoritatile nu au intervenit pentru a preveni astfel de probleme.

Judetul Olt a fost sub atentionare cod galben de ploi, marti seara.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Las─â un r─âspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *