Gabriel Liiceanu: Povestea “toti am fost vinovati” in comunism este o prostie uriasa – Video Interviu Partea I

“Toti am fost vinovati” e o teza care a fost picurata in urechile romanilor si in zilele dictaturii comuniste, dar si dupa ce aceasta a cazut. Cui a folosit? In clipa in care spui asa ceva, le faci un serviciu enorm marilor criminali ai societatii, spune scriitorul Gabriel Liiceanu.

Gabriel Liiceanu a scris un jurnal de idei, asa cum el insusi ii spune, Caiet de ricosat ganduri, care va fi lansat la Targul de carte Bookfest.

Acesta a fost prilejul formal al interviului pentru Ziare.com, pentru ca am experimentat pe viu cum ideile ricoseaza una in cealalta si pun in scena un dialog viu.

In prima parte a interviului, Gabriel Liiceanu vorbeste despre rostul intelectualilor in societate, despre eroii anonimi ai comunismului, dar mai ales despre cum te mentii demn, asta insemnand in registrul uman, atunci cand regimul politic in care traiai miza pe complicitati, delatiuni si dezumanizare.

Cateva idei din intalnirea cu scriitorul Gabriel Liiceanu, in biroul Editurii Humanitas, priviti, din fotografii, de Monica Lovinescu si Virgil Ierunca, cu care a si inceput acest dialog, pe care Ziare.com vi-l propune in format video.

AICI video pe YouTube.

Eroii anonimi din comunism: Pentru cati acest curajos fabulos, acest mod de a-ti trai viata coerent a intrat pe scena lumii si a devenit un spectacol etic valabil?

– Gulagurile sunt pline de oameni care au murit ca eroi anonimi. In clipa in care apucai sa rostesti ceva care nu era in regula, cred ca mureai la jumatatea frazei.

– Nu exista disidenti in vremea lui Stalin. In regimurile brutal totalitare, mai ales in prima parte, cum a fost aceea a instaurarii comunismului, cum a fost si la noi, in vremea lui Gheorghiu Dej, vorbele care nu conveneau, gandurile exprimate fara rezerva insemnau sa platesti cu viata.

Sunt cazuri limita, oameni care au preferat sa moara, decat sa abjure de la credinta lor. Intrebarea e: cati au devenit modele pentru ceilalti? Pentru cati acest curajos fabulos, acest mod de a-ti trai viata coerent a intrat pe scena lumii si a devenit un spectacol etic valabil?

Teza “vinovatiei colective”: Povestea “toti am fost vinovati” in comunism este o prostie uriasa

– Hannah Arendt face o analiza tocmai a acestei povesti, in care oamenii traiesc intr-o societate totalitara, in care gradele de complicitate sunt fatale si simplul fapt ca traiesti acolo te impurifica, pentru ca faci gesturi fara de care nu ai mai putea exista, nu ai mai avea acces la mijloace elementare de subzistenta, iar complicitatea se nastea in mod difuz, fara ca macar sa iti dai seama – erai pus o data la nu stiu cati ani sa semnezi o adeziune.

Reusisera sa faca acte formale din lucuri care, judecate ulterior, puteau fi judecate drept complicitati explicite. Or, nu erau. Cand toata populatia semna o adeziune ca Ceausescu lupta pentru pace, nu avea nicio importanta, caracterul statistic dezindividualiza complicitatea.

Era acelasi grad de vina intre cei care constituiau coloanele de 23 august si 1 mai si activul de Partid si Securitate?

In clipa in care spui “Toti am fost de vina”, le faci un serviciu enorm marilor criminali ai societatii, pentru ca ei se simt pusi alaturi de tine: “Daca si tu ai fost ca mine, grozavia pe care am facut-o eu se edulcoreaza”. Or, nu e asa.

“Niciun om nu are puterea singur, are acoliti. Acolitii, gastile puterii sunt totdeauna criminale intr-un stat totalitar”.

Cum iti poti trai moral viata intr-o societate totalitara?

– Regimurile totalitare sunt imorale, in esenta lor. Iti rapesc libertatea, iti dicteaza comportamentul de la un capat la altul.

– Batalia pe care o duceai tu cu tine era sa te porti ca si cum ai trai intr-o lume normala.

Trebuia sa te agati cu disperare de ideea ca nu esti chiar atat de cazut cum vor ei sa faca.

Trebuia sa ramai demn, nu poti sa traiesti cu tine altfel. Cel mai groaznic lucru e cand ii iei unui om demnitatea. Il dezumanizezi, asta inseamna a nu-i respecta demnitatea.

– In cazul meu, demnitatea insemna sa nu prostituez niciodata cuvintele. Cea mai mare fericire e ca, traind aproape 40 de ani in comunism, nu am sa-mi reprosez niciun cuvant scris public, pe hartie, intr-o carte.

– Pe mine nu ma poate seduce un regim totalitar, pentru ca el imi repugna etic, face lucruri incompatibile cu educatia mea etica. A pactiza cu el este cu adevarat o tradare a carturarilor.

– Eu nu cred nici in stanga si dreapta, direct, nu cred decat in raportarea etica la lumea publica.

– Nu e adevarat ca optiunile noastre sunt de dreapta sau de stanga, ci sunt facute, sper eu, in orizontul binelui sau al raului.

Cititi, vineri, partea a II a interviului cu scriitorul Gabriel Liiceanu, in care vorbeste despre ADN-ul raului si cum am ajuns ca “idiotii sa ne conduca” si tagme de jefuitori sa aiba banii tarii pe mana.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *