Gavrilița îi cere lui Budeanschi să fie rezolvată problema de la vamă

Gavrilița îi cere lui Budeanschi să fie rezolvată problema de la vamă

În cadrul ședinței Guvernului Republicii Moldova, premierul Natalia Gavrilița a cerut ministerului Finanțelor, Dumitru Budeanschi, să explice cauzele formării cozilor de la frontiera de stat, notează Noi.md.

Potrivit lui Budeanschi în viitorul apropiat vor fi inițiate un șir de măsuri pe termen scurt, astfel încît să fie fluiddizat transportul pe punctul de trecere a frontierei de stat Sculeni și Leușeni.

”După cum s-a observat, în punctele de trecere a frontierei cu România se formează cozi, ele sînt pe de o parte generate de fluxul majorat de trafic din ultima perioadă, la bază stau doi factori – tranzacțiile noastre economice sînt tot mai mult îndreptate spre partea de Vest, exportul a crecut cu 37 la sută în acest an, pe lîngă aceasta s-a majorat tranzitul din Ucraina prin punctele de trecere a frontierei cu România, din cauza blocării comerțului pe porturile din Marea Neagră.

Vom iniția un șir de măsuri pe termen scurt, astfel încît să putem fluidiza transportul pe punctul Sculeni și Leușeni. De asemenea, avem cîteva măsuri de perioadă mai lungă de timp, neceistă o amenajare de infrastructură suplimentară”, a declarat ministrul.

La rîndul său Ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu a spus că este necesară o creștere și a capacității pe cale ferată.

”Trebuie să creștem capacitățile și pe calea ferată. De asemenea, capacitățile de transport pe Prut. La nivel de rețeaua de transport rutier, sînt de acord că pe termen lung aceste rețele de drum trebuie lărgite. Drumul spre Leușeni, este un proiect să extindem aceste porțiuni cel puțin la două benzi. Strategic vorbind, aceasta este calea pe care trebuie să mergem”, a declarat Spînu.

Sursa: Noi.md
Articol / https://noi.md/md/societate/gavrilita-ii-cere-lui-budeanschi-sa-fie-rezolvata-problema-de-la-vama

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *