General Motors recheamă în service alte 3 milioane de maşini

Defecţiunile care trebuie remediate includ probleme la centurile de siguranţă, transmisie şi airbaguri, cele mai multe maşini afectate de program fiind în Statele Unite, informează Mediafax.

Rechemarea celor 2,6 milioane de maşini este ultima dintr-o serie de astfel de decizii ale celui mai mare producător auto din SUA, dintre care cea mai controversată a vizat maşini cu defecţiuni la un senzor de la cheia de contact.

Grupul a fost criticat de organizaţii pentru siguranţa traficului şi autorităţile de reglementare din SUA pentru că nu a descoperit defectul mai devreme.

GM a anunţat, de asemenea, că se aşteaptă la costuri de circa 400 de milioane de dolari, dublu faţă de estimarea iniţială, pentru campania de reparaţii. În primul trimestru, producătorul auto a contabilizat un cost de 1,3 miliarde de dolari, în mare parte din cauza rechemărilor legate de dfecţiunile la senzorul de la cheia de contact.

Anunţul GM a urcat numărul de rechemări derulate de GM în SUA în acest an la 29, în timp ce numărul total de autoturisme care trebuie să revină în service este mai mare decât în precedenţii cinci ani la un loc.

Grupul auto este investigat de Departamentul Justiţiei, Congres, Comisia pentru Bursă şi Valori Mobiliare şi de mai multe state pentru modul în care a procedat în cazul maşinilor cu defecţiuni la senzorul de la cheia de contact.

GM a primit deja o amendă de 35 de milioane de dolari pentru răspunsul întârziat în această privinţă.

continuare… .

Sursa | Auto | Digi24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *