Germania: Wolfgang Schaeuble, nominalizat de CDU/CSU pentru funcția de președinte al Bundestagului

Blocul conservator CDU/CSU al cancelarului german Angela Merkel l-a nominalizat marți, în unanimitate, pe ministrul de finanțe în exercițiu, Wolfgang Schaeuble, pentru funcția de președinte al Bundestagului, camera legislativă inferioară, transmite DPA.

5882153c-0287-4b3a-97de-688f5d3f5a07

Uniunea Creștin-Democrată (CDU) și Uniunea Creștin-Socială (CSU, aliatul său bavarez) încearcă să formeze un nou guvern de coaliție cu două partide mai mici, liberalii (FDP) și Verzii, după un scrutin federal din care au ieșit victorioase, dar fragilizate.

Conservatorii, cel mai numeros grup parlamentar în Bundestag, au avut privilegiul de a numi președintele acestui for.

Wolfgang Schaeuble, care la 75 de ani este cel mai vârstnic deputat în Bundestag, urmează să cedeze postul de ministru de finanțe unuia dintre viitorii parteneri de coaliție.

Numirea lui Schaueble are toate șansele să fie confirmată prin votul deputaților la 24 octombrie, având în vedere că social-democrații și liberalii și-au exprimat deja sprijinul pentru experimentatul politician, de la care se așteaptă să gestioneze un peisaj parlamentar schimbat.

Alternativa pentru Germania (AfD) a acces pentru prima dată în Bundestag, câștigând mai mult de 90 de mandate în alegerile federale din septembrie, ceea ce înseamnă că viitorul cabinet Merkel IV se va confrunta cu o opoziție puternică din ambele extreme ale spectrului politic.

Miercuri, la Berlin, vor începe discuțiile exploratorii în vederea formării unei coaliții între CDU/CSU, liberali și Verzi.

Liderul FDP, Christian Lindner, a declarat marți pentru cotidianul Frankfurter Allgemeine Zeitung că partidului dnei Merkel nu ar trebui să i se permită să păstreze portofoliul finanțelor. ‘Orice ar fi mai bine decât rămânerea funcției de cancelar și a Ministerului de Finanțe în mâinile CDU’, a susținut Lindner.

AGERPRES/(AS — autor: Irina Cristea, editor: Sorin Popescu, editor online: Anda Badea)

Sursa | Agerpres
https://www.agerpres.ro/externe/2017/10/17/germania-wolfgang-schaeuble-nominalizat-de-cdu-csu-pentru-functia-de-presedinte-al-bundestagului-18-29-20

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *