Grupul grec de turism Tripsta, care controlează agenţiile de vânzare online de bilete de avion Travelplanet24 şi Airtickets, şi-a suspendat activitatea din România şi a concediat toţi angajaţii, în contextul unor plângeri ale clienţilor, dar şi al pierderilor consistente, după ce în perioada de glorie compania ajunsese la vânzări de peste 700 de milioane de euro.

La o accesare a site-ului companiei, este
afişat următorul mesaj: „Salut, călătorule. Ne-am suspendat temporar serviciile
de emitere a noilor bilete de avion. În cazul rezervărilor deja existente, biletele
dumneavoastră rămân valabile. Dacă aveţi nevoie de orice fel de modificări ale
rezervărilor, puteţi contacta direct compania aeriană respectivă”.

Aşadar, compania a oprit serviciul de vânzare
a biletelor de avion şi operaţiunile de call center, iar de rezervările
existente se vor ocupa direct companiile aeriene. Motorul de căutare al celui
mai bun preţ rămâne însă disponibil.

Acest mesaj vine la pachet cu informaţiile din
presa din Grecia, care anunţă că birourile pe care compania le-a avut în
România au fost închise, iar toţi angajaţii au fost concediaţi cu ceva timp în
urmă. Mişcări similare au început şi la birourile din Atena, cu pretextul de a
schimba modelul de operare. Potrivit portalurilor greceşti, circa 180 de angajaţi
au fost disponibilizaţi, iar altele concedieri noi vor urma, deoarece toţi angajaţii vor
fi disponibilizaţi ca parte a restructurării radicale a companiei. Atât Travelplanet24,
cât şi Airtickets au asigurat angajaţii că toţi vor fi despăgubiţi şi le vor fi
plătite salariile acumulate.

Recent, au existat plângeri ale clienţilor că,
în cazul anulării rezervărilor, nu li s-au returnat toţi banii la care aveau
dreptul.

Vânzări
de peste 700 de milioane de euro

În perioada 2011-2012, creşterea Tripsta a
ajuns la 300%. În următorul sezon, creşterea a fost menţinută la 100%, Grecia
reprezentând doar 8% din cifra de afaceri anuală. În acel moment, Tripsta înregistra
40.000 de căutări pe minut.

În 2017, grupul anunţa un total al vânzărilor
de bilete de peste 738 de milioane de euro pe platformele pe care le deţinea, o
creştere de 21,23% faţă de 2016. Astfel, anul s-a încheiat cu mai mult de 2,8
milioane de bilete vândute.

Ce a dus la „lacăt”                                                                                                            

Ulterior, compania a început să se confrunte
cu o problemă de lichiditate care, conform reprezentanţilor, nu a fost
acoperită de partenerii săi aşa cum a fost promis.

Anunţurile privind o prăbuşire iminentă au
continuat. Companiile au avertizat în privinţa unor probleme tehnice ale
site-ului airtickets.gr şi au anunţat pe conturile de social media concedieri în
masă.

„Companiile, după ce au epuizat toate
posibilele alternative, au ajuns la decizia dificilă a restructurării şi,
pentru moment, la suspendarea vânzării biletelor de avion”, arătau mesajele.

Anunţul celor două companii a confirmat, în
esenţă, impasul financiar. Se vorbea despre o reorganizare radicală a Tripsta şi
a serviciului de vânzare a biletelor de avion. Cele două companii au vorbit, de
asemenea, despre „agresiune nedreaptă şi comportament abuziv”, care „le-au
drenat brusc banii”.

Colapsul Tripsta se alături altor agenţii de
turism care au intrat în insolvenţă în ultimii ani în România, precum Paravion,
Omnia sau Genius Travel. 

continuare… .

Sursa | Adevarul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *