Guvernul spaniol a început o reuniune privind suspendarea autonomiei Cataloniei

Guvernul spaniol a început sâmbătă o reuniune extraordinară pentru a analiza pașii în vederea suspendării autonomiei Cataloniei, o regiune ai cărei lideri amenință că vor declara independența, relatează DPA

31f176a0-2cf6-490e-b646-65f557bc9dd0

Premierul Mariano Rajoy urmează să poarte discuții cu privire la activarea articolului 155 din Constituția spaniolă care permite guvernului central să suspende autonomia unei regiuni dacă aceasta nu își îndeplinește obligațiile față de stat. Pentru activarea articolului 155 este necesară aprobarea Senatului.

Spania a avertizat că va declanșa sâmbătă procedura de suspendare a autonomiei Cataloniei, prin activarea articolului 155 al Constituției, care permite suspendarea autonomiei politice a Cataloniei, după ce liderul catalan Carles Puigdemont a amenințat că parlamentul regional ar putea să voteze o declarație oficială de independență dacă Madridul nu acceptă să poarte negocieri, menționează Reuters.

Catalonia nu și-a declarat independența, dar o va face totuși, dacă Madridul își continuă “represiunea”, în special prin suspendarea autonomiei, a avertizat joi liderul separatist catalan.

AGERPRES/( AS — editor: Violeta Gheorghe, editor online: Anda Badea)

Sursa | Agerpres
https://www.agerpres.ro/externe/2017/10/21/guvernul-spaniol-a-inceput-o-reuniune-privind-suspendarea-autonomiei-cataloniei-11-43-14

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *