IGPR: Acțiuni pentru siguranță în școli – patru infracțiuni în flagrant; 390 de elevi care lipseau de la cursuri

Polițiștii au constatat în flagrant patru infracțiuni în zona adiacentă școlilor și au aplicat 697 de sancțiuni contravenționale, în cadrul acțiunilor desfășurate în luna septembrie pentru creșterea siguranței în unitățile de învățământ preuniversitar, fiind depistați totodată 390 de elevi care absentau de la cursuri, a anunțat duminică IGPR.

dd868deb-096a-425c-a348-cc60f29b9fad

Potrivit unui comunicat de presă al IGPR, polițiștii au organizat aproape 4.000 de activități preventive în incinta și în zona adiacentă a școlilor și liceelor.

În luna septembrie, zilnic, în medie, în zona adiacentă unităților de învățământ, au acționat 6.483 de reprezentanți ai forțelor de ordine.

“În această perioadă, polițiștii au desfășurat 3.010 acțiuni, dintre care 708 pentru prevenirea absenteismului școlar, 1.159 pentru respectarea regulilor de circulație rutieră și 1.143 în alte domenii de interes. Polițiștii au realizat 3.984 de activități preventive în cadrul orelor de curs, au participat la 2.628 ședințe cu cadrele didactice și părinții, precum și la 77 de întâlniri cu reprezentanții inspectoratelor școlare județene”, a precizat sursa citată.

Polițiștii au intervenit la 75 de sesizări prin 112. Au fost susținute 26 de module de pregătire, în cadrul cărora au fost instruiți 601 polițiști și 300 de profesori și au fost derulate 225 de proiecte/programe sau campanii la nivel local.

Totodată, au fost efectuate 1.686 de controale asupra modului în care este asigurată paza obiectivelor, în 161 de cazuri fiind dispuse măsuri de remediere a deficiențelor constatate.

AGERPRES/(AS — editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)

Sursa Agerpres | Social
https://www.agerpres.ro/social/2017/10/22/igpr-actiuni-pentru-siguranta-in-scoli-patru-infractiuni-in-flagrant-390-de-elevi-care-lipseau-de-la-cursuri-11-18-04

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *