Il va sustine Miscarea Romania Impreuna pe Iohannis pentru al doilea mandat? Ciolos evita un raspuns direct

Abia intrat in politica oficiala, odata cu cererea depusa la tribunal pentru formarea unui nou partid, Miscarea Romania Impreuna, fostul premier Dacian Ciolos a evitat un raspuns frontal in ceea ce priveste sprijinul pentru un al doilea eventual mandat prezidential al lui Klaus Iohannis.

“Deci aici nu e vorba doar de ce crede Dacian Ciolos, de ce cred eu, ci de care este strategia partidului. (…) Nu pot acum sa spun eu si sa-mi iau un angajament in numele unui partid care, inca o data, nu exista, dar pentru mine si cu siguranta, pentru noi, pentru viitorul partid, va fi important sa sustinem candidatul cu cele mai mari sanse la alegeri vizavi de coalitia majoritara din Parlament in momentul de fata”, a declarat Ciolos duminica seara, la Realitatea Tv.

Ciolos a adaugat ca presedintele Iohannis este un om in care are incredere.

“Sigur, domnul presedinte Iohannis stie ca poate conta pe sustinerea mea, in masura in care continua cu acelasi mod de abordare cu care ne-am obisnuit pana acum. E un om in care eu am incredere, e un om care a facut mult pentru Romania mai ales in acest context dificil in 2017 si care, din punctul meu de vedere, atat cat il cunosc, cred ca a si evoluat mult”, a explicat acesta.

Intrebat daca, dupa ce nu a mai fost premier, s-a mai intalnit cu presedintele Klaus Iohannis, Dacian Ciolos a raspuns ca a avut discutii “de mai multe ori” cu seful statului.

Fostul premier Dacian Ciolos si echipa pe care si-a format-o vor avea si o identitate politica, partidul Miscarea Romania Impreuna, ale carui acte de infiintare au fost depuse la tribunal.

Anuntul a fost facut chiar de Dacian Ciolos, intr-o conferinta de presa in care a prezentat, detaliat, atat fundamentele pe care se asaza doctrinar acest nou partid, cat si elementele de identitate vizuala, logo-ul si pagina web dedicate, www.romaniaimpreuna.ro.

“Avem nevoie de mai mult de o actiune civica, avem nevoie de o asumare politica”, a explicat Dacian Ciolos.

Ar fi interesant pentru Romania ca PSD sa treaca la conservatori si sa lase loc pentru un adevarat partid social-democrat. Poate chiar partidul lui Dacian Ciolos?

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Las─â un r─âspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *