În așteptarea îmbrățișării vieții mele

Îți mai amintești acea zi de vară târzie, septembrie 4? Trebuie! Nici măcar nu m-ai privit, însă eu te-am plăcut din prima clipă. Erai cu spatele la mine și erai frumoasă. Părul tău lung, buclat, aluneca pe corpul tău voluptuos și am știut că trebuie să te am. Nu te-ai uitat la mine…normal, doreai să te cuceresc, probabil. Hm, pentru prima oară în viața mea eram nevoit să câștig bunăvoința unei femei de a se îndrăgosti de mine! Vocea ta îmi răsună și acum în minte, povesteai, erai sexy așa. Am ieșit la un suc cu colegii și apoi totul a fost atât de ușor, atât de frumos. Nopțile se metamorfozaseră în dimineți, iar corpurile noastre nu se mai săturau… Erau sleite de atâta pasiune, de atâta dezmierdare, mă răsfățai. Îți mai aduci aminte? Nimeni, până atunci, nu mă iubise așa cum o făceai tu, eram copleșit și nu mai zăream nimic în afară de mângâierile tale și săruturile parfumate. Mă trezeam cu tine, erai lângă mine și totul părea așa de simplu încât viața mea de până atunci era o glumă bună de ascuns. Noiembrie ne-a găsit la tine, în patul tău și începusem să cred că voi îmbătrâni lângă tine. Ce vis frumos era familia pe care mi-am dorit-o mereu! Câteva luni au fost suficiente pentru a ne jura unul celuilalt iubire veșnică. Acum însuși Dumnezeu era martor la iubirea noastră.
Se spune că după doi, trei ani plini de pasiune, flacăra iubirii începe ușor, ușor să se stingă și e nevoie de unul dintre noi pentru a o reaprinde. De ce trebuie să se întâmple așa? De ce nu rămâne totul ca la început? Oare am greşit atunci când m-am îndrăgostit? Oare viața a fost înșelată și atunci ea ne pedepsește numaidecât? Sau inima nu mai face față arderilor intense și spune “stop joc”? Nu am fost suficient de pasional? Nu am fost suficient de sincer?
Ceea ce era firesc să se întâmple s-a întâmplat, iar dragostea noastră a zămislit un înger cu chip de om, un înger pe care mi l-am dorit mai mult decât orice. Datele problemei erau însă deja altele… Nopțile metamorfozate în dimineți dispăruseră. Nici măcar minute de amor nu mai reușeam să furăm din orizontul vieții în doi. Tu nu mai erai în stare, tot tu erai veşnic epuizată, eu nu mai reușeam să fiu convingător, noi nu mai eram, iar Cupidon intrase în concediu prelungit. Cine să mă ajute să te recâștig? Familia la care renunțasem pentru dorința supremă de a avea propria mea familie? Prietenii care nu mă mai găseau nici pe Facebook? Cunoștințele cărora le întorceam spatele pe stradă pentru că trebuia să ajung mereu la tine? Ai tăi care și-așa făceau parte zilnic din viața noastră fără de care nu reușeam să ne facem propriul nostru plan de vacanță? Divinitatea? Eram singur și neînțeles în acele momente de luptă interioară, singur dar îndrăgostit mereu de tine și de îngerul din viața noastră.

Nu voi permite niciodată regretelor să pună stăpânire pe mintea și sufletul meu, nu vreau decât să rămâi pentru totdeauna mama iubitei mele, a micuţei gărgăriţe inocente care acum nu mă mai dorește în viața sa. Cum de am lăsat ca această fatalitate să se întâmple? Cum de n-am fost în stare să rezist până la capăt? Știu, devenisem prizonierul vieții altora, iar pofta mea de viață, cea care mi-a îndrumat pașii către tine, mă părăsise. Îți mai aduci aminte? Mă refuzai mereu, iar eu mă agățam cu toată ființa de ea, inocenta copilă de lângă care nu doream să plec.
A fost mult, a fost puțin sau ce a fost? Toată viața mea am alergat după o îmbrățișare sinceră și tânjesc în continuare. Sunt foarte sigur atunci când spun că o voi aștepta mereu cu sau fără voia cuiva.
E din nou toamnă. Începutul s-a transformat în sfârșit. Noi am devenit doi străini deși nu mi-am dorit acest lucru. Tu ai lângă tine un înger. Eu sunt înconjurat de adevărați prieteni. Mă simt atât de binecuvântat pentru faptul că oamenii nu m-au părăsit. Mă simt atât de bine pentru faptul că pot să mă bucur de lucrurile mărunte, cele care îți fac viața mai ușoară, lingurițe de miere în cafeaua dimineților mele.

Totul este trecător…însă eu voi aştepta mereu îmbrăţişarea vieţii mele!

Autor: Bogdan Băbărelu
Bogdan Băbărelu, din Slatina, judeţul Olt, este profesor de matematică, absolvent al Universităţii din Craiova

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *