În mod excepţional, în România ultimilor trei ani, problematica valorificării deşeurilor din ambalaje a câştigat semnificativ în vizibilitate, subliniază Raul Pop, senior manager al Serviciului de sustenabilitate şi schimbări climatice din cadrul EY România.

Potrivit lui, una dintre principalele cauze
este înăsprirea controlului care, pe de-o parte a constatat raportări eronate,
de ordinul a zeci de milioane de euro şi, pe de altă parte, a pus companiile în
faţa obligaţiei subite de a achita sume semnificative către Fondul pentru
Mediu, aferente unor obligaţii care fuseseră iniţial considerate ca
îndeplinite.

Unele companii, în special cele implicate în
discuţiile tehnice la nivelul autorităţilor centrale – industria alimentară,
industria bunurilor de larg consum etc. – au fost cu un pas înaintea celorlalţi
jucători din mediul de afaceri, fiind primele care au aflat despre deficienţele
sistemului şi au început să remedieze aspectele operaţionale care ţin de
organizarea lor internă.

În prezent, obligaţia valorificării deşeurilor
din ambalaje se cuantifică la 60% din totalul cantităţilor de ambalaje din
hârtie-carton, plastic, sticlă, lemn şi metal existente în circulaţie. O
companie are la dispoziţie mai multe modalităţi prin care îşi poate îndeplini
această obligaţie:

– prin valorificarea propriilor deşeuri din
ambalaje

– prin valorificarea deşeurilor de ambalaje
din aceleaşi material, provenind de la terţi

– prin plata unei contribuţii de 2 lei/kg
către Fondul pentru Mediu, pentru cantităţile în completare (între ceea ce a
fost valorificat şi ţinta de 60%).

Spre deosebire de alte obligaţii, însă,
contribuţiile fiscale aferente ambalajelor puse pe piaţă se nasc, cresc sau
scad, respectiv, se pot optimiza în toate departamentele care se interpun în
procesele şi fluxurile fizice ale companiei care pune bunuri ambalate pe piaţă.
Această obligaţie se conturează încă din faza de design a produsului, de la
identificarea furnizorilor şi a modului în care aceştia îşi ambalează bunurile
şi materialele livrate, a procesului de producţie, depozitare, manipulare,
ambalare sau re-ambalare, transport, livrare, desfacere. Toate aceste date şi
variaţii survenite în ambalarea materialelor şi produselor sunt relevante,
cuantificabile şi fiscalizate.

De aici decurg, de altfel, şi principalele
dificultăţi privind determinarea, evidenţa, raportarea şi optimizarea sumelor
de plată pentru îndeplinirea obligaţiei de valorificare a ambalajelor. Este un
proces foarte ramificat, absolut obligatoriu să fie coordonat unitar şi
sprijinit de managementul companiei, spune Radu Pop. Obstacolele cele mai
frecvent întâlniteîn calea administrării performante a acestui proces sunt:

•           asumarea
leadership-ului la cel mai înalt nivel de management al companiei, în vederea
distribuirii raţionale a atribuţiilor concrete între departamente şi
responsabili;

•           dificultatea
de a corela prevederile legislative dinamice şi “împrăştiate” în mai multe acte
normative;

•           actualizarea
proceselor, formularelor, procedurilor de lucru, odată cu modificările
legislative;

•           identificarea
corectă şi completă a fluxurilor de ambalaje puse pe piaţă;

•           lipsa
disciplinei interne în colectarea informaţiilor nou apărute (de exemplu,
articole nou apărute, cu ambalare necunoscută);

•           nerespectarea
constrângerilor de timp cu privire la agregarea şi depunerea raportului lunar
către AFM;

•           omiterea
operării complete (inclusiv de pondere şi decontare) a declaraţiilor rectificative;

•           păstrarea
acurateţei bazei de date a articolelor care contribuie la calculul ambalajelor
puse pe piaţă;

•           identificarea
opţiunilor de diminuare a costurilor aferente valorificării ambalajelor;

•           managementul
contractelor cu furnizorii de servicii de valorificare a deşeurilor din
ambalaje (găsirea cantităţilor necesare, documentarea corespunzătoare şi la
timp, decontarea serviciilor);       

•           pregătirea
şi derularea inspecţiei fiscale.

Deşi această obligaţie fiscală creează încă
probleme pentru marea majoritate a companiilor – studiul EY „Ambalajele –
riscuri si oportunităţi”, publicat în luna aprilie 2018, relevă că 9 din 10
companii sunt în situaţia de risc financiar major sau sever în ceea ce priveşte
obligaţia valorificării ambalajelor: Unele organizaţii au făcut progrese
semnificative, simultan cu dezvoltarea competenţelor profesionale ale
responsabililor cu această obligaţie şi cu implicarea tot mai coerentă şi
constantă a departamentelor interne care influenţează această latură a
business-ului.

Nu în ultimul rând, în ultimii doi ani au
apărut instrumente informatice specializate, în marea lor majoritate dezvoltate
in-house, pentru administrarea riguroasă a acestor informaţii şi uşurarea
sarcinilor administrative şi a riscurilor de eroare umană, aferente acestui
proces distribuit. 

continuare… .

Sursa | Adevarul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *