În Moldova va fi relansată Panglica lui Ștefan cel Mare

În Moldova va fi relansată Panglica lui Ștefan cel Mare

Mișcarea Națională VOIEVOD împreună cu Mișcarea de Tineret ”Urmașii lui Ștefan” relansează Panglica lui Ștefan cel Mare ca simbol al concilierii naționale, care reprezintă victoria moldovenilor în diferite perioade istorice, informează Noi.md cu referire la moldovenii.md.

Menționăm faptul că panglica a fost lansată pentru prima dată în luna iulie a anului 2016. Acum s-a propus relansarea acesteia pentru a consolida societatea și a crea o atmosferă pașnică, pe fundalul îngrijorării unor cetățeni cu privire la încercările autorităților actuale de a ataca unele simboluri, cum ar fi panglica Sf. Gheorghe și, în consecință, interzicerea purtării lor în spațiu public.

Panglica lui Ștefan cel Mare conține două simboluri istorice și centrale ale țării noastre precum, capul de bour care se regăsea în toate perioadele pe drapelul Moldovei și simbolul lui Sfîntul Gheorghe, care era drapelul de luptă a lui Ștefan cel Mare și simbolizează victoria binelui asupra răului. Astfel, se recomandă purtarea acestor panglici la piept la sărbătorile naționale, precum Ziua Independenței, 2 iulie – trecerea în lumea celor drepți a lui Ștefan cel Mare, Ziua Limbii Noastre, 9 mai – Ziua Victoriei asupra fascismului etc.

„Considerăm că doar prin unitate și consolidare putem să păstrăm echilibrul social și pacea în Moldova”, au menționat Mișcarea Națională VOIEVOD și Mișcarea de Tineret ”Urmașii lui Ștefan”. Doritorii de a primi panglici se pot adresa cu un mesaj la pagina de Facebook a Mișcării de Tineret ”Urmașii lui Ștefan”.

Sursa: Noi.md
Articol / https://noi.md/md/societate/in-moldova-va-fi-relansata-panglica-lui-stefan-cel-mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *