În R. Moldova este marcată Ziua internațională a aerului curat

În R. Moldova este marcată Ziua internațională a aerului curat

În R. Moldova este marcată Ziua internațională a aerului curat. Acțiunea are drept scop încurajarea interesului comunității internaționale pentru aerul curat și accentuarea necesității depunerii unor eforturi suplimentare pentru îmbunătățirea calității aerului, inclusiv reducerea poluării.

În acest an tematica evenimentului este „Aer sănătos, planetă sănătoasă” care subliniază impactul poluării aerului asupra sănătății, în special în contextul pandemiei COVID-19. Ziua servește drept un apel la acțiune pentru a alinia Moldova la eforturile internaționale, transmite Noi.md cu referire la Moldpres.md.

Specialiștii susțin că poluarea aerului este cel mai mare risc ecologic pentru sănătatea umană și una dintre principalele cauze evitabile de deces și boli la nivel global, cu aproximativ 7 milioane de decese premature (2020) din întreaga lume atribuite poluării aerului interior și exterior. În absența unei intervenții prompte, se estimează că numărul deceselor premature rezultate din poluarea aerului ambiant va crește cu peste 50% pînă în anul 2050.

Datele OMS arată că la nivel global, 92% din populație este expusă aerului poluat, fapt care provoacă anual aproximativ 7 milioane de decese premature.

Statisticile arată că în Republica Moldova aerul poluat este al doilea factor de risc ca pondere pentru bolile netransmisibile după consumul de tutun, cauzînd 12%, cea ce constituie circa 4700 din decese.

Sursa: Noi.md
Articol / https://noi.md/md/societate/in-r-moldova-este-marcata-ziua-internationala-a-aerului-curat

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *