In spatele unei promovabilitati inca prea mari. Irelevanta bacalaureatului

Mari comentarii pentru ca promovabilitatea la bacalaureatul de anul acesta a fost mai mica decat in anii anteriori, adica sub 69,07%. Mie nu mi se pare mica, ba poate inca e prea mare.

Problemele, foarte mari, sunt altele, in primul rand, in opinia mea, irelevanta evaluarii si, mergand mai departe putin, irelevanta studiilor care se incheie cu bacalaureatul.

Ca o mostenire din anii comunismului, unde era absolut obligatoriu ca recolta la hectar sa fie una record, indiferent ca era vorba de cereale sau de promovati la examen, ne-am obisnuit ca toata lumea sa treaca. Dar de ce sa treaca?

Bacalaureatul incununeaza studii care nu sunt obligatorii si reprezinta un examen care deja marcheaza un anumit nivel de pregatire intelectuala peste medie. Este nerealist sa consideri ca mai toti cei care termina studiile au acest nivel.

Procentul mic e cu adevarat rau doar pentru facultatile-fabrici de diplome, care mai pierd din musterii.

In rest, important nu este un procent anume de promovare, important mi se pare ca bucata de hartie numita diploma sa aiba o foarte solida acoperire in capul absolventului. Si din acest punct de vedere, eu am mari indoieli.

Dna ministru Andronescu ne spune – cu multa substanta, nu-i asa? – ca “orice evaluare evalueaza subiectele pe care examenul le prespune in evaluarea respectiva“.

De fapt, bacalaureatul, la fel ca evaluarea nationala, evalueaza in cea mai mare masura capacitata de memorare a elevului. Parinti ai caror copii au sustinut deja examenul imi povesteau cum toceau alaturi de copiii lor pagini intregi de comentarii standard care trebuiau recitate ca pe apa indiferent ce ineptii contineau.

De exemplu, anul trecut, copiii trebuiau sa scrie ca Riga Crypto a fost pedepsit pentru ca a incercat sa-si depaseasca conditia. Cum adica? Invatam tinerii la inceputul vietii ca incercarea de depasire a conditiei este o vina, ca trebuie sa ramai prizonierul unui dat? Pe cand le vom spune si ca pamantul e plat?

Si cum sa ii spui copilului derutat ca nu e corect, ca asa ceva e o tampenie, dar o tampenie pe care trebuie sa o retina mecanic si sa o redea la examen, daca vrea sa primeasca diploma?

Parintele era pus in situatia sa valideze, sa indemne la o mistificare. O prima lectie ca nu trebuie sa spui ce gandesti, ci ceea ce se astepta de la tine sa spui.

Cam asta e povestea scolii romanesti in general.

Intr-un interviu pe care mi l-a acordat, experta in educatie Oana Moraru explica faptul ca un copil care nu a citit in viata lui o carte poate fi dresat de meditator sa obtina nota maxima, in vreme ce un copil care citeste si gandeste cu mintea lui risca foarte tare sa rateze examenul, pentru ca nu se incadreaza in algoritmul rigid.

Scoala romaneasca nu ii invata pe copii sa gandeasca, sa creeze, nu le antreneaza spiritul critic, discernamantul, alegerea. Dimpotriva. Le inhiba.

Scoala romaneasca, cu mici exceptii (de care am mai spus, copiii mei din fericire au parte, dar dupa multe cautari si cu pretul unor adevarate excursii zilnice prin Bucuresti), dreseaza, egalizeaza, blazeaza prin incarcerarea mintilor in puscaria unor materiale care trebuie retinute ca atare.

De aceea, scoala romaneasca livreaza atat de multi analfabeti functionali cu patalama. De aceea, livreaza atat de multi agramati cu patalama. De aceea, livreaza atat de multi inadaptati.

Multi se intreaba de ce avem o polarizare tot mai evidenta a notelor: tot mai multi de 10 si tot mai multi nepromovati. Pentru ca partea de jos reflecta fidel inadecvarea invatamantului romanesc si inadecvarea produselor lui, in vreme ce partea de sus este in general rezultatul efortului individual al familiilor care investesc enorm in meditatii pentru note care sa propulseze copiii la facultati din strainatate de unde numarul celor care se intorc este infim.

Vorba Oanei Moraru: “In Romania, daca il iei in serios, liceul te epuizeaza. Lipsa de pasiune si entuziasm le da in cap copiilor si ei isi aleg apoi trasee in facultati in care nu neaparat cred, dar trebuie sa se duca si ei undeva. Nu avem partea de orientare profesionala, de sustinere emotionala.

Liceul e un canal de trecere catre facultate, dam niste examene, facem niste meditatii, dar nu traim in acesti 4 ani ca sa dezvoltam ceva in intelectul nostru. (…) Am contact cu foarte multe grupe de copii intrati cu peste 9,50 la capacitate si care sunt foarte dezgustati si furiosi de ceea ce se intampla in liceu.

Dar educam resemnarea, certam copiii cand vor mai mult. A devenit un mod de programare neurolingvistica la scara si nu ne dam seama cat de mult rau face”.

De ce? Din mai multe motive care nu cred ca pot fi ierarhizate, ci sunt combinate.

Pe de-o parte, profesorii de astazi sunt produsele aceluiasi tip de invatamant pe care il perpetueaza. Avem nostalgia scolii din vremea lui Ceausescu, pe care si eu am facut-o. Era la fel de teoretica, la fel de imbacsita, la fel de bazata pe toceala, dar apartinand altei epoci, inadecvarea la realitate nu era la fel de evidenta.

Disciplina era mai mare, ca in orice univers concentrationar, dar calitatea materiei nu era diferita. Nu ieseai din scoala acelei epoci cu mai multe competente reale, ci tot cu km de pagini invatate pe de rost si uitate in urmatorii ani.

Profesorii asa formati ar trebui sa se reinventeze ca sa produca alt invatamant si nu au niciun motiv sa o faca, pentru ca filosofia educatiei, viziunea nu s-au schimbat absolut deloc, nu pun presiune pe schimbare.

Suntem tot acolo, cum spuneam, pentru ca si ganditorii programelor sunt formati in acelasi sistem.

Un alt motiv este industria meditatiilor. Sistemul tocelii este extrem de profitabil, fara dresajul meditatiilor nu se poate performa, parintii stiu asta, profesorii au deja reteta facuta si treaba merge ca pe roate.

Iar acest sistem bolnav impinge in facultati materie prima cu pregatire slaba.

Cei mai multi dintre cei buni, cum spuneam, pleaca. Cei mai multi dintre cei ramasi incearca sa ridice o suprastructura pe o fundatie subreda, plina de goluri, inclusiv in privinta unor chestiuni de baza, precum reguli elementare de gramatica si ortografie. Iar in facultate dau peste prea multi formatori asemenea lor si/sau indiferenti.

Iar cercul vicios al mediocritatii se largeste cu viitoarea generatie formata de parintii si profesorii formati de scoala de astazi.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *