Ingerința electorală, “arma predilectă” a Moscovei (ambasadoarea SUA la ONU)

Rusia folosește ingerința electorală ca “armă predilectă” pentru a submina democrația în lume, a declarat joi ambasadoarea SUA la ONU, Nikki Haley, calificând presupusul amestec al Moscovei în alegerile din Statele Unite drept “război”, potrivit Reuters și AFP.

77a09288-bd48-4058-a521-12325b6ced12

“Când o țară poate interveni și interfera în alegerile din altă țară, aceasta este război”, a subliniat diplomata americană în cadrul unei dezbateri cu privire la leadership-ul SUA, organizată la New York, de Institutul George W.Bush.

“Nu am văzut-o doar aici, ci și în Franța și alte țări”, spune ea. Rușii o “fac peste tot, asta este arma lor predilectă”, a afirmat Nikki Haley, care are rang de ministru în SUA și se numără printre cele mai influente personalități din administrația președintelui Donald Trump. “Ei trebuie să răspundă” pentru aceasta, a insistat ea.

Congresul american anchetează de mai multe luni un posibil amestec rusesc în campania electorală americană în 2016, inclusiv dacă a existat o complicitate între echipa de campanie a lui Donald Trump și Moscova. Rusia neagă orice ingerință în acest sens.

Hillary Clinton, rivala democrată a republicanului Donald Trump, a atribuit și ea Rusiei o parte din responsabilitate pentru înfrângerea sa, acuzând că hackeri la ordinul autorităților ruse i-au piratat e-mailurile de campanie și au utilizat rețelele sociale cu același obiectiv.

Întrebată despre amenințările cu care se confruntă SUA, Nikki Haley a menționat Rusia, alături de Coreea de Nord, Iran și gruparea jihadistă Statul Islamic. “Rusia nu poate să câștige în mod necesar totul. Ea nu are resurse militare suficiente. Nu are o economie puternică, deci ea intervine în toate situațiile pentru a crea haos”, a adăugat ambasadoarea americană la ONU în aceeași dezbatere la care au participat și foștii secretari de stat Madeleine Albright și Condoleezza Rice.

AGERPRES/(AS — editor: Lilia Traci, editor online: Simona Aruștei)

Sursa | Agerpres
https://www.agerpres.ro/externe/2017/10/20/ingerinta-electorala-arma-predilecta-a-moscovei-ambasadoarea-sua-la-onu–07-55-28

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *