INS: Capacitatea de cazare turistică a crescut cu 4,5% în primele 7 luni; peste 70% din hoteluri erau clasificate cu 2 și 3 stele

Capacitatea de cazare turistică a crescut cu 4,5% în primele șapte luni din 2017, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2016, de la 328.900 locuri de cazare, la 343.700, potrivit datelor Institutului Național de Statistică remise vineri AGERPRES.

6aa65032-e2d4-4fd3-9332-4d6b2faad848

Numărul structurilor de primire turistică a ajuns, la 31 iulie 2017, la 7.905, în creștere cu 13,8% față de iulie 2016 când erau 6.946.

Din structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică 34% au fost în alte localități și trasee turistice, 28,7% în stațiunile din zona montană, 18,6% în Municipiul București și orașele reședință de județ (exclusiv orașul Tulcea), 9,8% în stațiunile din zona litorală (exclusiv orașul Constanța), 7,3% în stațiunile balneare, 1,6% în Delta Dunării (inclusiv orașul Tulcea).

Potrivit datelor INS, județul Brașov deține cel mai mare număr de structuri de primire turistică (955 structuri de cazare), fiind urmat de Constanța (838), Suceava (441), Harghita (409) și Mureș (362). În schimb, județul Constanța a deținut cea mai mare pondere (24,4%) în totalul camerelor existente în structurile de primire turistică (exclusiv camerele din căsuțe).

Din numărul total de locuri de cazare turistică existente, județul Constanța a deținut 24,5%, județul Brașov 8,7%, urmate de Municipiul București cu 6,1%, Prahova și Bihor (câte 3,7% fiecare), județul Suceava cu 3,5%.

Din totalul de 157.700 camere existente în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare existente la 31 iulie 2017 (exclusiv camerele din căsuțe), 97.600 (61,9%) erau în hoteluri. Numărul de camere a crescut în 2017 cu 3.360 în pensiunile agroturistice, cu 2.385 în hoteluri, cu 1.114 în pensiunile turistice, cu 441 în hosteluri și cu 192 în cabane turistice.

Numărul locurilor de cazare turistică existente la 31 iulie 2017 a fost de 343.700. Cele mai multe locuri 194.900 erau în hoteluri, urmate de pensiunile agroturistice cu 44.500 locuri, pensiunile turistice cu 34.800 locuri, vilele turistice cu 15.300 locuri, hosteluri cu 14.200 locuri.

Pe zone turistice, din numărul total de locuri, 87.900 erau în București și orașele reședință de județ, exclusiv orașul Tulcea, 80.600 erau în stațiuni din zona litorală, exclusiv orașul Constanța, 63.900 în stațiuni din zona montană și 36.600 în stațiuni balneare.

Datele INS arată că din numărul total de locuri în hoteluri, peste 70% erau clasificate cu 2 și 3 stele, respectiv 40,5% au fost în hotelurile cu 3 stele, 28,3% în hoteluri cu 2 stele, 24,4% în hotelurile cu 4 stele, 4,2% în hotelurile cu 5 stele, 2,4% în hotelurile cu o stea și 0,2% în hotelurile neclasificate pe stele.

Cele mai multe hoteluri erau încadrate la categoria 3 stele (51,8% din total hoteluri) și 2 stele (22,0%). Hotelurile cu 5 stele au fost în număr de 34, iar cele cu 4 stele au fost 294 (cu 27 mai multe decât la 31 iulie 2016).

La 31 iulie 2017 erau neclasificate pe stele 113 structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare față de 112 la aceeași dată a anului trecut. Cea mai mare parte au fost tabere de elevi și preșcolari (49,6% din total în anul 2017, valoare aproape similară cu anul 2016).

Din cele 1597 hoteluri în stare de funcționare la 31 iulie 2017, un număr de 3 hoteluri (0,2% din total hoteluri), cu un total de 260 locuri, nu erau clasificate pe stele.

AGERPRES/(AS — autor: Carmen Marinescu, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)

Sursa Agerpres | Economie
https://www.agerpres.ro/economie/2017/10/20/ins-capacitatea-de-cazare-turistica-a-crescut-cu-4-5-in-primele-7-luni-peste-70-din-hoteluri-erau-clasificate-cu-2-si-3-stele-11-41-45

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *