Iohannis a sesizat CCR asupra Legii care prevede prescrierea la 3 ani a conflictului de interese

Presedintele Klaus Iohannis a sesizat, joi, Curtea Constitutionala in legatura cu proiectul adoptat de Senat, al deputatului PSD Catalin Radulescu, care prevede ca starea de incompatibilitate si conflictul de interese sa fie prescrise dupa trei ani de la data savarsirii lor.

“Dispozitiile legii supuse controlului de constitutionalitate instituie un paralelism legislativ, acesta venind si in contradictie cu prevederile cuprinse in art. 11 din aceeasi lege, aspect contrar art. 1 alin. (5) din Constitutie in dimensiunea sa referitoare la calitatea legii.

Astfel, potrivit art. 11 alin. (l) din Legea nr. 176/2010: ‘activitatea de evaluare a declaratiei de avere, a datelor si a informatiilor privind averea existenta, precum si a modificarilor patrimoniale intervenite existente in perioada exercitarii functiilor ori demnitatilor publice, precum si cea de evaluare a conflictelor de interese si a incompatibilitatilor se efectueaza atat pe durata exercitarii functiilor ori demnitatilor publice, cat si in decursul a 3 ani dupa incetarea acestora’.

In temeiul alin. (2) al aceluiasi articol, “activitatea ce se efectueaza pe durata prevazuta la alin. (1) consta in evaluarea declaratiei de avere, a datelor si a informatiilor privind averea existenta, precum si a modificarilor patrimoniale intervenite, a conflictelor de interese sau a incompatibilitatilor, exclusiv pentru perioada exercitarii functiilor sau demnitatilor publice”, se arata in textul sesizarii trimise de presedintele Klaus Iohannis catre CCR, potrivit Administratiei Prezidentiale.

Prin urmare, seful statului argumenteaza ca “in cuprinsul aceluiasi act normativ se regasesc doua dispozitii contradictorii cu privire la momentul pana la care Agentia Nationala de Integritate poate evalua diferentele semnificative de avere, existenta unor conflicte de interese sau a unor stari de incompatibilitate”.

De asemenea, Iohannis face referire in legea criticata si la un nou alineat introdus la articolul 25 care face imposibila sanctionarea de catre ANI pentru nerespectarea regimului juridic al incompatibilitatilor si al conflictelor de interese. Presedintele mai spune ca prevederile acestui alineat contravin principiului statului de drept stipulat in Constitutie, si este afectata direct activitatea Agentiei Nationale de Integritate de prevenire si sanctionare a averilor nejustificate, a incompatibilitatior si conflictelor de interese.

“Mai mult, art. 25 alin. (5) nou introdus prin legea criticata conduce la imposibilitatea Agentiei Nationale de Integritate – institutie cu competenta unica in materia evaluarii declaratiei de avere, a datelor si a informatiilor privind averea existenta, precum si a modificarilor patrimoniale intervenite existente in perioada exercitarii functiilor ori demnitatilor publice, precum si cea de evaluare a conflictelor de interese si a incompatibilitatilor, urmata de confirmarea/infirmarea instantelor de judecata – sa mai evalueze si sa sanctioneze nerespectarea regimului juridic al incompatibilitatilor si al conflictelor de interese. (…)

Dispozitiile legii supuse controlului Curtii Constitutionale contravin principiului statului de drept consacrat de art. 1 alin. (3) din Constitutie, afectand in mod direct activitatea de prevenire si sanctionare a averilor nejustificate, a conflictelor de interese sau a incompatibilitatilor”, potrivit sursei citate.

“Totodata, norma nou introdusa prevede ca ‘faptele (…) se prescriu in termen de 3 ani de la data savarsirii lor’. Aceasta solutie legislativa este lipsita de claritate si precizie, intrucat conduce la concluzia ca faptele se prescriu, cand, in realitate, norma ar trebui sa expliciteze ca este vizata prescriptia raspunderii“, completeaza Iohannis in textul sesizarii.

Pe 10 iulie, Senatul a adoptat, decizional, initiativa legislativa a deputatului PSD Catalin Radulescu care prevede ca starea de incompatibilitate si conflictul de interese sa fie prescrise dupa trei ani de la data savarsirii lor. Proiectul a fost adoptat cu 72 de voturi “pentru” si 13 “impotriva”.

Propunerea legislativa vizeaza modificarea Legii nr. 176/2010 privind integritatea in exercitarea functiilor si demnitatilor publice, pentru modificarea si completarea Legii nr. 144/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate (ANI), precum si pentru modificarea si completarea altor acte normative.

“Faptele savarsite de persoanele aflate in exercitarea demnitatilor publice sau functiilor publice ce determina existenta conflictului de interese sau a starii de incompatibilitate se prescriu in termen de 3 ani de la data savarsirii lor” prevede unicul articol al propunerii legislative.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Las─â un r─âspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *